Cinci ani de închisoare pentru un banc

Unul dintre cei mai noi membri ai comunității de la Căminul băcăuan pentru Persoane Vîrstnice, Gheorghe Bisoc, în vîrstă de 77 de ani, a trecut, pe vremea regimului comunist, printr-o experiență la limita incredibilului: a făcut mai mulți ani de detenție politică numai pentru că a spus în tren o poantă despre familia Ceaușescu. Ani care i-au distrus viața, lăsîndu-l fără familie și fără casă.

Dacă tăcea, om liber rămînea

Am stat de vorbă cu Gheorghe Bisoc în liniștea sălii de mese a Căminului, unde se simte ca acasă deși a sosit de numai cîteva zile. A povestit crunta sa pățanie cu seninătate și detașare, de parcă ar fi fost vorba de un film văzut recent. „La viața mea am fost macaragiu. Nu aveam carnet de partid, că nu i-am suportat niciodată pe comuniști, mai ales că le-au luat părinților mei pămîntul. în 1972, am primit sarcină de serviciu să merg pînă la București pentru a obține avizarea tuturor autorizațiilor de macaragiu din Moldova. La întoarcere am călătorit într-un compartiment plin de lume”, și-a amintit bătrînul. Treptat, cum se întîmplă adeseori în tren, oamenii au început să zică bancuri, pentru ca timpul să treacă mai repede. Cînd i-a venit rîndul, omul i-a prevenit că e o poantă „cam sărată”. Totuși, toată lumea a insistat să o audă. „Eu cu mama și cu tata / Am dat România gata / Tata cu prostia / Mama cu chimia / Eu cu herghelia”, suna bancul lui, aluzie clară la Ceaușescu și abuzurile familiei sale. „Au rîs, dar mînzește. Ceva mai tîrziu, unul dintre ei m-a rugat să-l mai spun o dată cu pretextul că vrea să-l învețe și el. Mi-am dat seama ce se petrecea abia-n Suceava, cînd la gară m-a înhățat Securitatea”, a continuat Gheorghe Bisoc. Cu cătușe pe mîini și ochelari negri mați, l-au plimbat cu duba circa 30 de minute, pentru a nu se mai putea orienta, apoi l-au băgat în beciuri, unde l-au snopit în bătaie cu patul armelor. „Mă tot întrebau de un complot împotriva regimului. Am fost rapid judecat sub acuzația de insultă la adresa regimului și am primit cinci ani de pușcărie politică. Am stat întîi la Jilava, apoi la Aiud”, a explicat el.
Ani în șir, din pricina unui banc, omul nu a văzut soarele, n-a vorbit cu nimeni și a mîncat te miri ce. „Toată ziua mîncam 100 de grame de pîine uscată, o bucățică de mămăligă și două străchini de arpacaș. în anotimpul rece era așa frig, că mă plimbam tot timpul prin cameră ca să nu îngheț. Din cînd în cînd mi se permitea să ies să mă plimb pe un hol întunecat. în tot timpul ăsta, ai mei nu au știut nimic de mine, s-au gîndit după o vreme c-am murit”, a mai spus el. I-au dat drumul în 1977. Slab și zdrențăros, s-a îndreptat spre casă.

Singur pe lume

La Onești, Bisoc s-a confruntat cu a doua parte a nenorocirii: soția i se recăsătorise și a refuzat să-l primească, iar o altă casă pe care o avea în comuna Săucești fusese vîndută de cumnatul său. „Soția n-a vrut să stea măcar de vorbă cu mine. M-a amenințat că dacă insist anunță miliția, așa că am plecat. Vrînd să m-adăpostesc în casa din Săucești, am constatat, stupefiat, că acolo locuiau niște străini. Pînă la urmă, am plecat din județ”, a relatat bătrînul. Rămas fără nimic pe lume, omul de 47 de ani a mers să-și caute serviciu în Constanța, la Canal. De acolo avea să iasă și la pensie, în 1990.
„După Revoluție, am revenit în Bacău. Nu am mai căutat-o pe fosta soție, ci am locuit pe unde am putut, în chirie. La începtul lui mai, am fost nevoit să plec brusc de la cel la care stăteam și, cum nu mi-am găsit imediat un alt acoperiș, am dormit vreo două zile în gară. Spre norocul meu, un cunoscut mi-a dat ideea să cer loc la Căminul de Bătrîni”, a încheiat Gheorghe Bisoc. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!