Cine ține mai tare cu Ursu? SCM Bacău sau Dinamo?

Administrator

ATLETISM: De o bună bucată de vreme, clubul bucureștean Dinamo a început o campanie insistentă în scopul de a-l aduce sub culorile sale pe discobolul Sergiu Ursu, legitimat la Sport Club Municipal Bacău. Serghei, cum i se spune în lumea aruncătorilor de greutăți și nu numai, întrucît este basarabean la origine, a fost acum doi ani campion al țării la aruncarea discului. în februarie 2006 i-a expirat suspendarea de doi ani, dictată de Federația Română de Atletism pe motiv de dopaj. Sergiu (Serghei), component al lotului național, locuiește acum în București, împreună cu soția și copilul, iar banii în casă sînt puțini. Un fost anti-dinamovist de la SCM Bacău, ajuns acum la Dinamo, n-are nici un soi de implicare în această afacere. Musai, Ursu trebuie să ajungă la clubul bucureștean. Poate că da, poate că nu. Varianta celor de la SCM este cea de a doua: „Este legitimat la clubul nostru și nu-i dăm dezlegare. Are contract cu noi. Vrem să-i oferim condiții ca să nu mai dorească să plece. în doi ani, cît a fost suspendat, SCM a făcut eforturi pentru a-l susține financiar. Deocamdată, este al nostru”, a declarat Claudiu Șerban, directorul SCM Bacău.
în urmă cu cîteva zile, mai precis pe 20 mai, a avut loc un concurs Grand Prix de aruncări la Onești. Sergiu a urcat de două ori pe treapta I a podiumului, dar fără să arunce ca lumea și să fie luat în seamă în competiții internaționale. Tot el, adică Serghei, a demonstrat în trecut, care se poate transforma iarăși în prezent, că este în stare de performanță. Deocamdată, distanța la care a aruncat discul la concursul oneștean nu este recomandabilă, dacă vrei să mai și învingi. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.