După modelul primăriei Onești, care a preluat cinematograful Capitol din localitate, municipalitatea băcăuană și-a arătat disponibilitatea de a prelua gratuit, de la Ministerul Culturii, cinematograful Central. Guvernul a aprobat anul trecut o hotărîre prin care primăriile puteau prelua cu titlu gratuit anumite cinematografe, dacă se arătau interesate de acest lucru. Conform celor declarate de Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al primăriei, municipalitatea băcăuană a trimis, pe 11 decembrie anul trecut, o adresă în care își manifesta disponibilitatea și dorința de a prelua cinematograful Central. „Noi am trimis adresa pe 11 decembrie, încadrîndu-ne astfel în termenul care expira pe 20 decembrie. însă, pînă acum, nu am primit nici un răspuns”, ne-a declarat Tomescu. Primăria intenționează să folosească sala cinematografului în principal pentru spectacolele Teatrului de Animație, însă nici alte genuri de evenimente nu sînt excluse. Dacă municipalitatea nu va primi gratuit sala, Ministerul Culturii o va scoate la privatizare. (Răzvan BIBIRE)ira pe 20 decembrie. însă, pînă acum nu a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.