Cît mai frumoși pentru poze!

Iată că, încet, încet, a trecut (nu mai e mult!) și anul școlar 2003 – 2004. Altă generație își ia „adio” de la perioada liceului, de la liceu în sine, de la profesori și, mai ales, de la colegi. Nu ar fi posibil să nu existe și o amintire fizică a colegilor și a dirigintei sau a dirigintelui, după caz. Într-una din zilele săptămînii trecute, elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” au profitat de vremea însorită și au participat la o adevărată ședință foto, fiind cele mai elegante personaje ale zilei: toți băieții erau la cravată și costum, iar fetele erau cu fustițe și cămășuțe albe (dovadă că acestea nu pot fi niciodată demodate, indiferent de afirmațiile modiștilor). Momentan, singura utilitate a acestor poze este aceea de a rîde și de a glumi pe seama celorlalți, dar cu timpul, acestea se vor transforma în lucruri prețioase, cu o deosebită valoare sentimentală. Mi s-a întîmplat să văd din ce în ce mai des cunoștințe care nu au „cultul fotografiilor, care rup sau desenează anumite poze din simpul motiv că au impresia că nu sînt fotogenici.

Să ne imaginăm următorul scenariu: o zi ploioasă de mai, din anul 2039 (poate părea mult, dar sînt doar 35 ani! ), în care v-ați plictisit de televizor și vă hotărîți să revedeți albumul cu poze din tinerețe; primul impuls va fi acela de a vă analiza, urmînd apoi să îi „verificați” și pe ceilalți. „Ce amintiri, ce vremuri!”, probabil veți rosti, așa că nu disprețuiți pozele de acum, indiferent de ocazia la care sînt ele făcute sau de expresia feței. Să nu uităm că doar acestea ne vor mai rămîne, plus alte cîteva trăsnăi pregătite profesorilor sau colegilor de 1 Aprilie. Dacă nu ar exista pozele, cu ce ne-am mai îmblînzi gustul amar al bătrîneții? (Andreea ROȘCAN)