Știrile Zilei
08:25 [Top Story] — Deputatul Mircea Fechet: Promisiunile primarului Viziteu de a reduce taxele sunt dictate de „frica electorală”, după ce a „torpilat” bugetele băcăuanilor • 08:05 [Actualitate] — Fără impozite duble și taxe înzecite pentru balcoanele închise. Ministerul Dezvoltării clarifică regulile pentru proprietarii de apartamente • 07:19 [Top Story] — Organizatorul Romanian Top Hits, respins la „Magia Sărbătorilor de iarnă”. Primăria Bacău reia achiziția evenimentului de 300.000 de lei, în criză de timp • 07:19 [Anunțuri] — Anunț de mediu • 07:03 [Educatie-Cultura] — 19 unități de învățământ din județul Bacău vor primi finanțare pentru reducerea abandonului școlar. Care sunt acestea și ce sprijin vor primi elevii • 08:25 [Top Story] — Deputatul Mircea Fechet: Promisiunile primarului Viziteu de a reduce taxele sunt dictate de „frica electorală”, după ce a „torpilat” bugetele băcăuanilor • 08:05 [Actualitate] — Fără impozite duble și taxe înzecite pentru balcoanele închise. Ministerul Dezvoltării clarifică regulile pentru proprietarii de apartamente • 07:19 [Top Story] — Organizatorul Romanian Top Hits, respins la „Magia Sărbătorilor de iarnă”. Primăria Bacău reia achiziția evenimentului de 300.000 de lei, în criză de timp • 07:19 [Anunțuri] — Anunț de mediu • 07:03 [Educatie-Cultura] — 19 unități de învățământ din județul Bacău vor primi finanțare pentru reducerea abandonului școlar. Care sunt acestea și ce sprijin vor primi elevii

Ciuperca democrației românești

Administrator

Ștefan RADU

Mă număr printre cei care se tem să cumpere ciuperci de la tarabele din piață. Oricît s-ar lăuda țăranul precupeț că este specialist în recunoașterea mînătărcilor și ghebelor, prefer să achiziționez conservele chinezești sau – de cele mai multe ori – ciupercile de crescătorie. Mi se par mai sigure, chiar dacă nu au savoarea naturală, de pădure, gustul de sălbăticie absolută. Nu mai cred în „moralitatea” naturii, în corectitudinea mediului înconjurător. Cîtă vreme respirăm noxe, infestăm solul cu fel de fel de substanțe chimice și la cîte exemple de anomalii genetice există, ciupercile naturale au devenit, prin mutații succesive sau încrucișări ciudate, un real pericol pentru sănătatea iubitorilor de hrană ecologică.
Ceva similar se petrece și cu noțiunea sfîntă numită democrație. în aproape trei milenii de evoluție, principiul elen al „puterii poporului” (depinde ce numim „popor”, pentru că nu toți indivizii din cetate aveau un cuvînt de spus în luarea deciziilor comune…) a căpătat dimensiuni diferite de cele originare. Responsabilitatea s-a atenuat, lăsînd locul liber pentru extinderea drepturilor individuale. „Puterea poporului” tinde să devină „puterea omului din popor”, ceea ce este cu totul altceva. Avem de-a face cu un proces de accentuare a entropiei sistemului (tendință naturală după cum ne învață fizica). Libertatea naturală a individului, dusă la stadiul de principiu suprem, accentuează haosul „ecologic”, adversar al oricărei forme de regularizare. Nesupusă controlului (oricît de „soft”…), democrația naturală (pe care avem tendința să o divinizăm la acest început de mileniu) tinde să suporte mutații genetice periculoase și „încrucișări” păguboase. Devine mediul prielnic pentru a-și manifesta drepturile toți escrocii și tîlharii. „Frățiile” unor infractori ajunși lideri în mediile politice sau economice asigură protecția pentru cei care au transformat democrația originară în pavăză pentru jafurile personale. Nu ai voie să-l urmărești pe un asemenea infractor (pentru că lui îi aparține „puterea omului din popor”…), să-l controlezi, să-i limitezi aria de acțiune înainte de a avea toate probele că este un pericol social. De obicei, cînd ai obținut aceste date, ele nu mai contează pentru că legi noi, democratice, le anulează sau sistemul în sine a fost modelat după chipul lor. Democrația – în definiția ei primordială – este astfel pervertită. Ea se transformă într-un hrib frumos, mare și gustos, însă peste măsură de toxic pentru organismul social.
Problema este că în politică nu ai opțiune, nu poți merge la supermarket și să alegi „ciuperca de crescătorie”, verificată și garantată calitativ. Nici nu știu dacă se mai produce pe undeva ca să putem a o importa în caz de nevoie… „Ciuperca domesticită” a devenit o noțiune interzisă, considerîndu-se că avem obligația să ne asumăm riscurile unei democrații sălbatice, plină de savoare, dar și de riscuri mortale. „âmperecheată” cu demagogia, corupția la nivel înalt, incompetența și lăcomia unor ariviști nehaliți care s-au trezit – prin vot democratic! – în fruntea bucatelor, democrația românească a ajuns într-un stadiu periculos pentru a mai fi ingurgitată de poporul care cîndva – nu doar în Grecia antică – a deținut puterea. Poate doar ingineria genetică să mai aibă vreo soluție… Cu răbdare, cei pricepuți ar trebui să elimine din codul genetic al ciupercii mutante elementele negative, cele care provoacă anomaliile din societatea în care trăim. Revenirea la savoarea naturală a democrației adevărate presupune un drum lung și aproape imposibil de parcurs într-o singură generație. însă este de neevitat… Altfel, vom fi nevoiți să scoatem din meniul zilnic ciuperca… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.