„Clasificare a carcaselor de animale descurajează furtișagurile pe piața cărnii”

Petru DONE

România aplică, de anul trecut, sistemul de clasificare a carcaselor de animale (porci și vaci), prin care se face o descriere exactă a caracteristicilor carcasei legată de tranzacțiile comeciale între fermnier și abator. Procedeul este aplicat de zeci de ani în țările avansate economic și este considerat singura cale de a se stabili corect prețul cărnii. Clasificarea carcaselor de bovine este introdusă după cea a porcinelor și este considerată și ea un limbaj descriptiv al calității, ușor de înțeles, același în toate țările Uniunii Europene.

– Ce este și cum se face clasificarea carcaselor de animale, domnule director?
– Activitatea de clasificare în România încearcă să uniformizeze aprecierea carcaselor de bovină. Dacă pînă acum animalele vîndure la abator erau plătite la greutatea lor în viu, în urma experienței țărilor cu tradiție în domeniu (Anglia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda) s-a constatat că o apreciere obiectivă este numai aceea care se face după carcasa animalului. Și mă refer la carcasa standard, după îndepărtarea celorlalte elemente din corpul animalului. Astfel, animalul este clasificat în cinci clase de calitate, fiecare notată cu o literă din numele Europei, respectiv E, U, R, O și P. Aceasta în funcție de conformația carcasei și de gradul de acoperirte cu grăsime, în cinci clase de grasime. Clasa unu înseamnă o carcasă fără nici un pic de grăsime sau doar cu ușoare urme, iar clasa a cincea grăsime abundentă. Constatarea o face un clasificator autorizat și atestat. Calificativul acordat de el înseamnă, de fapt, un preț pentru acea carcasă. Astfel, nici femierul, nici proprietarul de abator nu sînt păcăliți. Este o apreciere obiectivă, fără nici un fel de dubiu. Dacă, spre exemplu, la vînzarea animalelor în viu se practică diverse trucuri: animalele se înfometează, apoi sînt alimentate cu furaje foarte sărate, pentru ca ele să bea apă multă. Astfel, vînzătoruil încearcă să mai cîștige cîteva kilograme la cîntar. Și la abator se încerarcă, uneori, furtul la cîntar, iar toată lumea se învîrte, așa, în jurul unei minciunele. Or prin clasificarea carcaselor nu se mai poate face nici un fel de șmecherie.

Metoda a fost acceptată greu, dar s-a impus

– Este o metodă revoluționară în domeniu. Cum a fost ea primită?
– în România, aprecierea carcaselor, mai întîi la porcine, a întîmpinat destule opoziții. Cu toții au fost refractari la această idee, crezînd că este încă o gogoriță aruncată pe piață. Dar, cu timpul, și-au dat seama că această măsură, ca urmare a tradiției din Vest, este extraordinară și pot să vă informez că astăzi nu există nici un abator în România care ar mai cumpăra porc, de exemplu, la greutatea în viu. Dar nici crescători care să vîndă altfel. Toată lumea și-a dat seama că o asemenea apreciere este una obiectivă. De aceea, vrem să facem același lucru și în cazul carcaselor de bovine. Dar aici avem de a face cu crescători individuali în proporție de 90 – 95%, care au una sau două vaci, animale de subzistență, pe care țăranul le întreține tocmai pentru o cantitate minimă de lapte, brînză sau produse lactate și pentru vițel, care din păcate este sacrificat la o vîrstă prea fragedă și care nu are nici greutatea minimă necesară. în plus, și condițiile minime necesare lasă de dorit. De aceea, dorim să aducem la cunoștința tuturor crescătorilor și a tuturor celor interesați că animalele trebuie sacrificate în condiții optime, în abatoare autorizate, să fie apreciate și răsplătite, ca marfă, după valoarea lor. Prin aceasta se urmărește ca și țăranul sau viitorul fermier să nu mai lucreze cu vaci de calitate inferioară. Ci să promoveze produși valoroși, cu genetică foarte bună. Sînt rase consacrate, în Vest, de mare anvergură, de la care carcasele au cîte 500 – 600 de kilograme, deci în viu în jur de o tonă. Aceasta înseamnă o zootehnie performantă! Trebuie să ne schimbăm mentalitatea. Dar este adevărat că asemenea animale nu pot fi crescute, la noi, pe pășuni neirigate, necultivate, însă cu timpul se va înțelege că nu trebuie să muncim degeaba. Fiecare crescător trebuie să obțină un minim de profit.

Exportul poate introduce metoda și la carnea de oaie

– La oaie, această metodă nu este obligatorie, încă.
– La oaie nu este, pentru că nici în sistemul european nu s-a considerat necesară clasificarea. Aceasta se face, de regulă, în țările care exportă, pentru a fi o apreciere uniformă. Dar avem deja 14 clasificatori, care pot deveni, la rîndul lor, formatori. La noi, această problemă este încă la nivel de discuție, pentru că poporul român nu are în tradiție consumul constant de carne de oaie, ci numai ocazional, de Paște sau toamna. Comenzile, la export, se pot face online, dar nu vin reprezentanții cumpărătorului să vadă mnarfa, ci se cer anumite categorii de carcase. Iar prețul poate fi negociat. Este o metodă modernă.
– La consumatrorul final, în măcdelărie, se vede această clasificare?
– Nu se vede explicit, dar măcelarul care cumpără carcasa știe ce cumpără, nu poate fi păcălit. Și el muncește pentru profit. El vede carcasa ștampilată și cu datele însoțitoare, știe ce preț plătește și, mai ales, ce beneficii poate avea prin vînzarea cu amănuntul. Aceasta se întîmplă, în țările cu tradiție, de 40 – 50 de ani. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!