~3 min lectură 0 comentarii

Clubul Primarilor s-a reunit la Centrul de Afaceri și Expoziții

Claudiu Tanasescu

– evenimentul național a ajuns la cea de-a V-a ediție
Claudiu TĂNĂSESCU

Municipiul Bacău a fost gazda a celei de-a V-a întâlniri naționale a Clubului Primarilor activi în energie. Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, a început joi și s-a încheiat vineri. Joi, primarii au discutat despre tehnologii noi în iluminatul public stradal, municipiul Bacău fiind reprezentat de viceprimarul Mihai Șuștac. La deschiderea oficială de vineri a fost prezent primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, iar temele discuțiilor au fost: descrierea Regiunii Nord-Est în contextul planificărilor energetice, ce reprezintă Convenția și Clubul Primarilor, pașii necesari pentru a deveni semnatar al Convenției Primarilor, stadiul și activitățile Clubului, studii de caz sau mobilitatea urbană durabilă.

Organizatorul evenimentului a fost primarul municipiului Moinești, Viorel Ilie, care este și ambasador al Clubului Primarilor. Au mai fost prezenți primarul de Comănești, Viorel Miron, primarul de Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, precum și primari de comune din județul nostru. “Sunt bucuros că această întâlnire are loc în Bacău – a declarat primarul Romeo Stavarache. Uniunea Europeană va aloca foarte mulți bani la capitolul energie. România trece printr-o perioadă dificilă, și mă refer la administrațiile locale, care au avut un sistem centralizat al energiei termice, iar sistemul de energie electric a fost privatizat așa cum a fost, creând numeroase nemulțumiri din partea populației. Acest club al primarilor ne permite să punem la punct un cadru strategic, să accesăm fonduri, ca problemele comunităților locale și chiar la nivel național să poată fi soluționate în cadrul unei strategii comune”. El a mai spus că în prezent lucrează la un raport care va pune bazele parteneriatului urban-rural, ce va fi apoi supus avizului forurilor europene. “Acest parteneriat ne va permite să accesăm fonduri europene pe proiecte integrate – a precizat edilul Bacăului. Se pot face parteneriate între urban și rural pentru comunități până la 50.000 de locuitori. Se va putea accesa 5% din fiecare fond de finanțare al UE, pe toate axele. România va avea 40 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un buget de 2 miliarde de euro pe proiecte integrate urban-rural”.

Viorel Ilie a vorbit despre misiunea Clubului Primarilor. “Ideea unui club a plecat de la necesitatea reprezentanților de la nivel local de a avea reprezentanți în forumurile de decizie – a spus primarul de Moinești. Avem o structură în care putem discuta exemplele de bune sau rele practici din domeniul energetic, problemele curente din acest sector dar ne putem extinde și la alte probleme de care ne izbim și putem găsi soluții. Nivelul decizional trebuie să plece de la nivel local către regional și național și nu de la național spre local, pentru că, de cele mai multe ori acesta nu se potrivește cu realitatea”.
La eveniment a participat Asociația „Orașe Energie România”, structură suport a Convenției Primarilor. Prin proiectul european „NET-COM Activități în rețea pentru Convenția Primarilor, OER a creat și coordonează Clubul Convenției în România, în vederea dezvoltării acestei inițiative pe plan național și local. OER este partener cu 11 structuri europene, iar proiectul finanțat prin Intelligent Energy Europe.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.