~2 min lectură 0 comentarii

Cod galben de ninsori, polei și vânt, de vineri dimineață până sâmbătă

Redacția Ziarul de Bacău

Un cod galben de precipitații, depuneri de polei și intensificări ale vântului a intrat în vigoare vineri dimineață și va fi valabil până sâmbătă la ora 12:00. Sunt vizate la început Banatul şi Crişana, apoi Transilvania, Maramureşul, Oltenia şi nordul Moldovei.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele afectate sunt Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Argeş, Olt, Covasna, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.

În aceste zone, pe parcursul zilei de astăzi vor apărea ploi şi lapoviţă moderate cantitativ care vor duce la depunerile de polei. Apoi, la noapte, ninsorile se vor extinde în tot spaţiul intracarpatic. La munte va ninge şi va fi viscol. Rafalele vor depăşi 70 de kilometri pe oră, iar în restul zonelor vizate de codul galben, vântul va sufla cu 55-60 de kilometri pe oră.

În afara zonelor vizate de atenţionarea meteo, soarele va fi generos. Temperaturile vor creşte peste tot şi ar putea ajunge astăzi la 7..8 grade Celsius în Dealurile de Vest.

Weekendul va începe cu ninsori şi lapoviţă în vestul, centrul şi nordul ţării, în timp ce în Oltenia pot apărea şi ploi.

În celelalte regiuni condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Temperaturile vor fi plăcute peste tot, cu valori maxime cuprinse între minus unu şi plus 8 grade, iar cel mai cald va fi în Dobrogea.

De duminică, revine frigul, iar nopţile vor fi geroase. Va mai fulgui în regiunile din interiorul arcului carpatic, apoi, luni seara, vor apărea ninsori slabe în sud-vestul şi în sudul ţării.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.