Codul fiscal s-a modificat din nou

Administrator

Codul fiscal a fost modificat din nou miercuri, 19 aprilie. Noutățile care apar în acest act normativ se referă la crearea cadrului legal pentru aplicarea sistemelor informatice VIES și SEED, care vor permite României ca viitor stat membru al Uniunii Europene să urmărească modul de încasare a taxei pe valoarea adăugată, precum și să efectueze schimbul de informații privind circulația intracomunitară a produselor supuse accizelor armonizate. Aceste reglementări – se referă se arată într-un comunicat al Guvernului – nu afectează mediul de afaceri ci, dimpotrivă, vor da posibilitatea acestuia de a deține informații certe privind operatorii similari de pe piața comunitară. De asemenea, modificările vizează majorarea nivelului accizelor ca urmare a includerii în acestea a contribuției pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate, instituită prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătații, reglementare care va face posibilă aplicarea practică a prevederilor Titlului XI din legea menționată. La fel, s-a introdus creșterea nivelului accizelor prevăzută pentru 1 iulie 2006 potrivit angajamentelor asumate prin Documentul de poziție aferent Capitolului 10 -Impozitarea. Prin această reglementare se elimină necesitatea inițierii unui al doilea act normativ în perioada imediat următoare, pentru majorarea accizelor potrivit angajamentelor asumate. (Petru DONE)nătații, reglementare care va face posibilă aplicarea practică a prevederilor Titlului XI din legea menționată. La fel,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.