In programul de prevenire a delincventei juvenile si a victimizarii minorilor, precum si in baza protocolului de colaborare incheiat intre Politia Buhusi si ONG Asociatia Ovidiu Rom, agentul de proximitate Roxana Vizitiu, agent principal, in colaborare cu reprezentantii acestui ONG, Mihaela Masica, Gabriela Stan si Aurelian Vasile Ignat au organizat recent o intilnire cu 40 de elevi din clasele a VII-a si a VIII-a, ale Scolii Generale „Mihail Andrei”. Intilnirea, la care au mai participat cadre didactice din unitatea de invatamint, a avut ca tema „Traficul de persoane” si a ocazionat prezentarea in Power Point, a unui material cuprinzind definirea termenului, modalitatile de recrutare si etapele pe care le inglobeaza fenomenul, cine sint recrutorii, dar si preponderenta persoanelor expuse acestui gen infractional, ce trebuie sa faca o tinara, in cazul in care are cunostinta despre aceasta infractiune si care sint pedepsele aplicate. Totodata s-a discutat despre efectele nocive ale fumatului asupra organismului, fiind distribuite si pliante adecvate. Elevii au manifestat interes pentru tema abordata si au propus ca urmatoare tema de dezbatere consumul de droguri. (Aurel V. ZGHERAN)
Lasă un răspuns