Comandorul Daniel Moșneagu, ofițerul de relații cu presa al Bazei Aeriene, are fel de fel de atribuții în unitate. Unele oficiale, de serviciu, altele neoficiale, asumate cu bună știință de ofițer, chipurile pentru a face imagine bună unității sale. Așa că, de trei ani, comandorul Moșneagu se ocupă de „managementul panselelor” de la intrarea în Baza Aeriană. El spune că face asta din pasiune, că toată lumea îi cunoaște aplecarea către frumusețea florilor și de aceea s-a însărcinat cu aspectul zonei. în această primăvară a cumpărat răsaduri și semințe de pansele, cavaleri, regina nopții și portolac care au fost plantate chiar la intrarea în Baza Aeriană. Ofițerul ne-a mai relatat că pentru răsadurile cumpărate are și o chitanță beton. Moșneagu s-a jurat cu mîna pe inimă că florile au fost sădite de el personal, și că de cel puțin două ori pe zi le vizitează ca să vadă care este starea lor.
O scurtă convorbire cu șeful său, comandorul Virgil Ristea, comandantul Bazei Aeriene Bacău, a aruncat o cu totul altă lumină asupra poveștii. Ristea a spus că banii pentru achiziția florilor au provenit din propriul său buzunar și că talentele de agricultori și le-au dovedit cu totul alți oameni din unitate. „A venit la mine și s-a plîns că intrarea în unitate arată urît. Ce să spun? M-a înduioșat, așa că am scos banii pe care îi aveam în buzunar și i-am dat să cumpere flori. Din cîte știu eu, florile au fost plantate de doi subofițeri”, a spus Ristea amuzat, neștiind că demontează în două fraze întreaga poveste ticluită de subordonatul său. Prins cu mîța-n sac, Moșneagu a strecurat că el a fost cel care a coordonat toată operațiunea, că presa așa răstălmăcește întotdeauna și i-a cerut disperat din priviri ajutorul șefului său. Iar Ristea, rîzînd în hohote, și-a reafirmat toată încrederea în aptitudinele și corectitudinea ofițerului de a coordona „managementul panselelor”. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.