Inspectorii de control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău i-au luat la ochi pe comercinții de petarde din toate zonele municipiului Bacău. În cursul dimineții de sîmbătă, organele de control au descins în piețele Miorița, Aviatori, Sud, în zona Narcisa, dar, oarecum surprinzător, toți vînzătorii de pocnitori își desfășurau activitatea în condițiile prevăzute de lege. „Toți aveau autorizații de la poliție și de la noi, comercializau produsele în locurile desemnate de conducerea pieței, iar personalul instruit și desemnat pentru comercializare era la locul de vînzare”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la ITM Bacău. Pînă la termenul limită de 15 decembrie, au depus dosar de autorizare 23 de comercianți. Ioan Andrei a mai spus că luni inspectorii vor face deplasări în județ, pentru a controla modul în care se vînd petardele. Băcăuanii care doresc să-și achiziționeze aceste produse pentru noaptea de Revelion vor scoate din buzunar între 10.000 de lei și 150.000 de lei. Petardele vor putea fi utlizate doar în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie 2003. Micii întreprinzători care vor fi prinși că nu respectă prevederile legale de comercializare a tiribombelor și pocnitorilor vor risca o amendă între opt milioane și 12 milioane de lei. (C.T.)
Comercianții de petarde sînt curați ca lacrima
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.