Compartiment special pentru bolnavii de rujeolă, la Testele Naționale

Administrator

Inspectoratul Școlar Județean Bacău are pînă în prezent cereri de organizare a șapte comisii speciale pentru Testele Naționale, care debutează luni, 18 iunie. Șapte absolvenți de clasa a VIII-a care vor susține examenul se află în imposibilitatea de a-și redacta singuri lucrările sau de a se încadra în timpul legal admis. „Nu există un termen limită pentru depunerea cererilor. Mai pot apărea. Deocamdată avem aprobate șapte comisii. Avem de exemplu doi copii imobilizați la pat, pentru că au fost călcați pe trecerea de pietoni, și unul, în ghips pînă la gît. Cererile trebuie aprobate de Comisia Națională. Am cerut ca din fiecare comisie specială să facă parte și un psiholog”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Nicoleta Neagu, președinta Comisiei județene de organizare a Testelor Naționale. în afara celor șapte comisii speciale, va mai trebui asigurată, la Școala „Mihai Eminescu” din Buhuși, o clasă pentru șapte copii bolnavi de rujeolă. în județul Bacău au fost înscriși la Testele Naționale 7.713 absolvenți de clasa a VIII-a. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.