Liderii politici și administrativi ai județelor Iași și Botoșani vor să împiedice realizarea autostrăzii Bacău-Brașov, în favoarea „Iașiului”, autostrada Iași (Ungheni) – Târgu Mureș. Autostrada Bacău-Brașov este deja inclusă în Masterplanul General de Transport agreat de Comisia Europeană, iar proiectul Iași-Târgu Mureș este considerat o utopie costisitoare, fiind de 5 ori mai scumpă decât Bacău-Brașov.
Prezență redusă la micul complot din Piatra Neamț
La inițiativa lui Cristian Adomniței, preșdintele Consiliului Județean Iași, s-a organizat dezbaterea publică “Autostrada pentru Moldova”, la Piatra Neamţ. La acest eveniment au fost invitaţi toţi preşedinţii de Consilii Judeţene din Regiunea de Nord-Est, parlamentarii, primarii de oraşe, municipii şi municipii reşedinţă de judeţ din Regiunea de Nord-Est, oameni de afaceri, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie, reprezentanţi ai Guvernului şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi centrale din Republica Moldova, reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi ai Uniunii Consiliilor Raionale din Republica Moldova, precum şi reprezentanţi ai Guvernului României.
S-a intenționat o lovitură de amploare, dar de la dezbatere au lipsit cei mai mulți dintre invitați, în special reprezentanții județelor Vrancea, Vaslui, Suceava și Bacău.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Boris Gherasim, vice-ministru al Transporturilor în Guvernul Republicii Moldova, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Ţarigradschi, preşedintele Consiliului Raional Glodeni, Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Constantin Apostol, directorul executiv al ADR Nord-Est.
“Prin această întâlnire am tras un semnal de alarmă foarte clar către Guvern cu privire la introducerea Autostrăzii Moldova-Transilvania în Master Planul General de Transport al României. Sunt mâhnit că niciun reprezentat al Guvernului nu a participat la acest eveniment. Suntem în al 12-lea ceas şi introducerea în Master Planul General de Transport al României a autostrăzii Moldova – Transilvania pentru a putea fi finanţată cu bani europeni este şansa întregii regiuni de Nord-Est pentru mai multă bunăstare, mai multe locuri de muncă şi mai multe investiţii. ”, a declarat Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
„Am semnat rezoluţia autostradă pentru Moldova cu toată încrederea că acest proiect va prinde viaţă în următorii ani”, a declarat Boris Gherasim, vice-ministru în Guvernul Republicii Moldova.
„În numele oamenilor de afaceri din Iaşi, dar şi din celelalte judeţene ale Regiunii de NE, fac un apel către Guvernanţi să introducă autostrada Moldova – Transilvania ca obiectiv prioritar în Master Planul General de Transport al României”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
De ce nu s-a dus la „dezbatere” președintele Consiliului Județean Bacău
Consiliul Județean Bacău nu a fost reprezentat oficial la întâlnire. Deși organizatorii au susținut că nu au nimic contra autostrăzii Bacău-Brașov și vor doar să promoveze celălalt proiect, practic era clar că Bacăul va fi pus la colț, ceea ce s-a și întâmplat. Principalul reproș care se aduce este că, deși se află în centrul regiunii, în Bacău s-ar ajunge mai greu din toate județele, decât s-ar ajunge la Iași.
Președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, a declarat pentru Ziarul de Bacău că „drumul spre iad e pavat cu bune intenții”, iar proiectul Iași-Târgu Mureș e mult prea scump, ca să fie inclus în vreo finanțare. Principalul impediment sunt costurile foarte mari pentru trecerea munților.
„Eu am primit invitație, dar am refuzat să particip la un demers demagogic și politicianist, un exercițiu de imagine al lui Cristian Adomniței. Autostrada Iași-Târgu-Mureș ar fi de 5 ori mai scumpă decât Bacău-Brașov”, a precizat Dragoș Benea.
Rezoluție și impostură
Deși nu au fost reprezentate toate județele din Regiunea Nord-Est, participanții la dezbatere au dat publicității și o rezoluție, în în numele lor și al celor absenți, al căror acord nu l-au solicitat:
«REZOLUȚIE PRIVIND SUSȚINEREA INTRODUCERII ÎN MASTER PLANUL GENERAL DE TRANSPORT AL ROMANIEI, PENTRU PERIOADA 2014-2020, A AUTOSTRĂZII MOLDOVA – TRANSILVANIA
Noi, preşedinţii de Consilii Judeţene din Regiunea Nord-Est, parlamentarii și aleşii locali din județele Regiunii Nord-Est, suntem primii chemaţi să realizăm împreună autostrada Moldova – Transilvania. Noi suntem cei care trebuie să susținem, pe toate căile și independent de apartenența politică, includerea Autostrăzii Moldova – Transilvania în Master Planul General de Transport al României 2014-2020.
Prin această rezoluţie vrem să transmitem cel mai clar mesaj către Guvern și Parlament pentru reintroducerea de urgență a autostrăzii Moldova – Transilvania (Târgu-Mureș – Ditrău – Târgu Neamț – Iaşi – Ungheni) în Master Planul General de Transport (MPGT) al României.
Având în vedere faptul că:
- Regiunea Nord-Est este cea mai săracă regiune a României și a Uniunii Europene;
- actuala distribuție a investițiilor în infrastructură, așa cum este reflectată în versiunea curentă a Master Planului General de Transport, este total disproporționată, doar 10% din fonduri fiind alocate Regiunii Nord-Est și Nord-Estului Transilvaniei, ceea ce va conduce la adâncirea profundă a decalajelor inter-regionale;
- dezvoltarea economică a oricărei zone este strict dependentă de infrastructură;
- Autostrada Moldova – Transilvania este de o importanță capitală în vederea apropierii Republicii Moldova de Europa și un factor determinant în procesul integrării acesteia în Uniunea Europeană,
cerem, împreună cu celelalte patru milioane de locuitori ai Regiunii, convocarea de urgență a Comitetului de elaborare și de monitorizare a Master Planului General de Transport în vederea includerii în varianta finală a acestuia, printre proiectele prioritare ale României, a Autostrăzii Moldova – Transilvania ( (Târgu-Mureș – Ditrău – Târgu Neamț – Iaşi – Ungheni). Solicităm ca acest lucru să se întâmple înainte de aprobarea, de către Guvern, a documentului final.
Înțelegem că o eventuală lipsă de reacție a autorităților responsabile reprezintă o condamnarea a Regiunii Nord-Est și a Moldovei de peste Prut, pentru alte câteva zeci de ani, la sărăcie și izolare.
„Autostradă pentru Moldova” trebuie să fie proiectul de țară cu care să celebrăm 2018 și cu care să pășim, cu adevărat, într-o Europă care apreciază unitatea și solidaritatea în aceeași măsură cu diversitatea.
Adoptată astăzi, 4 decembrie 2014, la Piatra-Neamț.»
Un alt document discutat la Piatra Neamț a fost Document de pozitie Autostrada Ungheni Tg Mures, în care județul Bacău este făcut praf. În urmă cu două luni, s-a orchestrat și o opoziție a transportatorilor față de proiectul autostrăzii Bacău-Brașov.
Gabi a zis
Sunt din Bacau .Daca ne gandim strict la distante catre V e clar ca solutia Iasi-Tg.Mures e mai buna pt ca ar scurta distanta pana la Budapesta cu 100 km ,iar daca privim global e clar ca Brasov -Bacau ar fi mai buna pt simplul motiv ca,fiind mai ieftina are sanse mai mari sa fie construita intr-un viitor apropiat .Daca ne gandim la trafic ,nu avem trafic pe niciuna dintre variante ci cel mult la un drum expres de 2 benzi ,ceea ce ar fi extraordinar pentru noi .
gabriel a zis
Ne batem intre noi pentru 2 variante…nimic vs nimic
Chiar credeti ca vom vedea in urmatorii 20 de ani ceva?
Iulian a zis
Normal ca nu e trafic acum. Daca ar fi strazi bune si o autostrada s-ar duce lumea si in Transilvania in concedii… Numai cand te gandesti sa te duci la Baile Felix iti ia aproape 8 ORE. GROAZNIC
COCO a zis
De 15 ani merg in Germania cu masina in Hamburg, pe ruta Bacau ,Brasov,Nadlag , Budapesta etc,de cate doua ori pe an. Nu va spun ce calvar este drumul in Romania, 6-8 ore de mers,In ultimii ani s a mai imbunatatit prin modernizarile ce se fac la acest drum, dar tronsonul Bacau Brasov este greu mai ales iarna si pe ceata.Este necesar sa se lege Moldova de vest,urgent.Priviti ce repede s au miscat ungurii, care au ajuns cu autostrada la Nadlag, in doi ani.
ypse a zis
Complotul poate fi doar in imaginatia ziaristului pentru ca o dezbatere cu argumente nu este decat in interesul general de a gasi solutia cea mai buna. Bacauanii pretind ca varianta Brasov-Bacau e mult mai ieftina dar nimeni nu stie macar traseul darmite sa mai existe un studiu de fezabilitate.Cred ca tema autostrazii Brasov-Bacau a fost doar de utilizare electorala pentru ca servea sloganului candidatului psd care promitea ca in 2018 sa uneasca provinciile istorice. Odata cu infrangerea in alegeri vor disparea atat Brasov_Bacau cat si Brasov-Comarnic. Pentru Moldova ar fi utile doua autostazi- care de altfel sunt finantabile prin fonduri europene- Tg. Mures-Iasi-Chisinau si Bucuresti-Suceava-Vadu Siret si astfel ar fi la distante rezonabile toti locuitorii Moldovei inclusiv bacauanii. Mai ramane de vazut cat de interesati vor fi guvernantii de a-si indrepta privirea catre Moldova.
Pistea din PTTR a zis
Bacauanii sa fie sinceri cu ei insisi. Iasul a renuntast la statutul de capitala a Romaniei cand s-a optat pentru Bucuresti, asta dupa ce intreaga Romanie s-a REDUS la Moldova. Nimeni nu duce marfa in Brasov, care e o destinatie de vacanta. Ruta UNgheni Iasi Targu Mures- Vama Bors ( in final ) e singura solutie viabila pentru o relansare economica. Legatura Bacaului la aceasta autostrada va fi mult mai facilla si mai utila. Aveti asa de multi bani de mers in concedii sau e doar o autostrada pentru clanul Hrebe Iacubov ? Fiti patrioti, fiti romani si ne va merge bine. E pacat sa scrieti asemenea texte local petriotarde. Avem exemplul deja cunoscut de toata presa din Romania cand voi deontologilor ati devenit o Antena 3 a presei scrise, la arestarea lu Stavarache. Sunt bacauan pe jumatate, acolo mi am trait tinetea, si imi doresc sa revin cu placere aici de fgiecare data. Sper ca pe o bretea la autostrada Ungheni Iasi Targu Mures. Hai Bacaul!
Janos de la Bacau a zis
Draga Pistea, ia de aici analiza ‘petriotarda’! Ce-mi plac mie astia care detin adevarul absolut sau tu esti cumva Fene, undercover!
http://www.promotor.ro/masini-noi/opinii/avem-oare-nevoie-de-o-autostrada-targu-mures-iasi-ungheni-13708508
Andrei+Vajda a zis
Indiscutabil, IASI – TG MURES este varianta preferabila. Asta o spune un bacauan.
iasul a zis
Cerem tuturor ieșenilor trezirea din somnul sărăciei,acești imbecili câte ne conduc de 25 de ani au sărăcit nu doar iasul ci toată Moldova au distrus fabrici și toată economia Moldovei,au privatizat dragi moldoveni sunteți neam de luptători în cele mai mari războaie luptați și cu acești trădători!!! Facem proteste pașnice pentru drepturile noastre contribuim la bugetul național la fel ca restul orașelor și ce avem în schimb? Mai multa sărăcie,au venit sa ceara voturile voastre cu multe promisiuni autostrada aeroport spital regional și nimic nu avem voi sunteți de vina ca ați acceptat bunurile cu faina în campanie! Dacă ați fi realiști ați schimba un guvern în fiecare luna,unde sunt parlamentarii iasului cei mai mulți după București? Merita demiși acești trădători de ce mereu doar Adomnitei este implicat și restul respira aerul degeaba? Răspunsul este ca voi ați trimis aceste putori sa va reprezinte,nici o lege nici o inițiativă din partea lor în parlament,acești trădători care ar putea avea o voce puternica în parlament trebuie demiși nu va meritați scaunele,moldova e săracă din cauza lor,iasul este al doilea oras ca marime după București ce proiecte a obținut? Nimic,guvernul nici măcar bani pentru aeroport nu a dat sa folosit bugetul consilului județean,iasul avea nevoie de o pista mult mai mare de terminale mult mai mari,uitați-vă la Cluj oraș aproape la jumate cât iasul ce aeroport au,vina este a voastră trebuie sa citiți murăturile înainte sai trimiteți în parlament! Sa alegeți oameni care iubesc iasul nu putori sa doarmă în parlament și sa nici nu știe ce lege sa votat!!!voi sunteți cei mai vinovați!! Datorita vouă iasul e sărac!!! Alte orașe se mândresc cu politicienii lor puterile inculte din iasi respira aerul degeaba va veni 2016 când ii vom trimite acasă,când va veni 2016 iasul vă bota majoritar echipa lui Adomnitei restul acasă la sapa de alt ceva nu sunteți buni trădători naționali sunteți!!!toate orașele au crescut timp de 25 de ani doar iasul bate pasul pe loc rușine ieșeni ați votat soarta iasului pentru distrugere nu constructie,exporturi la iasi de 70 mii euro mie rușine sa citesc cifra,acești nespălați din moldova sau rătăcit în parlament locul lor este la sapa nu au ce cauta acolo nu demonstrat nimic timp de 25 de ani.
Florin Petrea a zis
Solutia autostrazii Bacau Brasov este cea mai favorabila tuturor judetelor moldovei si ca accesibilitate si ca pret. Trebuie sa intelegem ca o autostrada nu este o linie dreapta cum o vad unii ci este o lucrare ce impune probleme tehnice. Interconectarea cu Brasovul si Sibiul creeaza multe oportunitati interne. Autostrada pe care o vad altii Iasi Tg Mures nu trebuie inteleasa ca o cale de iesire urgenta din tara spre vest astfel nu-si atinge scopul ca autostrada pt Romania in primul rand pt infrastructura rutiera nationala.