Comunitățile locale sînt îndemnate să vegheze la eficiența energetică

Redacția Ziarul de Bacău

Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) a organizat ieri, 26 octombrie, la Bacău seminarul „Aplicarea legislației în domeniul eficienței energetice”. Amînat cu o sptămînă față de data inițială, apoi adus cu două zile mai devreme față de data amînată, acțiunea a reunit, totuși, circa 20 de reprezentanți ai autorităților locale ale comunităților mai mari de 20.000 de locuitori din județul Bacău și reprezentanți ai unor mari consumatori de energie electrică. Au venit la Bacău, ieri, șeful serviciului Supraveghere de piață din cadrul ARCE, Cristiana Călugăr, și Eduard Pungaru – coordonatorul Filialei teritoriale ARCE Iași, la care este arondat și județul Bacău. Seminarul a fost una dintre cele 28 de acțiuni pe care ARCE o desfășoară în cadrul unui program de propagare a informațiilor din domeniul eficienței energetice, program aprobat de Ministerul Economiei și Comerțului pentru semestrul al doilea al acestui an, numit generic „An al comunităților locale”. La acțiunea de ieri au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Angela Bogea, și directorul executiv Cornelia Gireadă.
Avînd în vedere obligațiile care revin autorităților administrației publice locale și administratorilor clădirilor aflate în proprietate publică privind utilizarea eficientă a energiei, ieri la Bacău s-a insistat asupra acestora și s-au lansat informații cu privire la posibilitățile de cofinanțare a proiectelor de eficiență energetică, de punere în valoare a potențialului energetic și de promovare a surselor regenerabile la nivelul comunităților locale. „Trebuie să ne aliniem și în acest domeniu la principiile de organizare a Uniunii Europene – a precizat Cristiana Călugăr. România a semnat deja o serie de înțelegeri internaționale în acest sens, referitoare și la conservarea mediului și găsirea de noi forme de energie, neconvenționale, pentru a putea fi folosite în comunitățile locale”.
Participanții la seminar au mai putut urmări recomandările făcute cu privire la programele proprii de eficientizare a folosirii energiei (iclusiv pentru agenții economici care consumă anual mai mult de 1.000 de tone echivalent-petrol), cu privire la modernizarea sistemelor centralizate de încălzire urbană prin cogenerare de mică sau mare putere și cu privire la măsurile de creștere a eficienței energetice – prin exemple și prezentări de proiecte aplicate prin ARCE. în România au fost aplicate 68 de asemenea proiecte în acest an, a căror valoare a ajuns la peste 235,5 miliarde de lei. O parte dintre ele au vizat, de exemplu, modernizarea sistemelor de iluminat public sau încălzirea unor clădiri pentru școli sau instituții diverse. Organizatorii nu au uitat să amintească de utilizarea resurselor regenerabile de energie (biomasa, energia eoliană, geotermală, din microhidrocentrale sau obținută cu ajutorul pompelor de căldură). Toate acestea vin ca o alternativă obligatorie la consumul de energie din surse clasice, în special pe bază de petrol. Se estimează că în următorii 30 de ani consumul de petrol va cește de la 55 la 64 de procente numai în domeniul transporturilor. (Petru DONE)zarea resurselor regenerabile de energie

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.