~2 min lectură 0 comentarii

Concedierile de toamnă au crescut substanțial rata șomajului

Redacția Ziarul de Bacău

Disponibilizările anunțate și puse deja în practică în luna octombrie au dus la o nouă creștere, destul de mare, a ratei șomajului în județul Bacău, după ce aceasta începuse să înregistreze ușoare scăderi în sezonul cald.

act.somaj

Astfel, la finele lunii octombrie, rata șomajului băcăuan a ajuns, raportează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), la 6,73%, comparativ cu 6,36% la sfârșitul lunii septembrie. „În octombrie, în evidențe au intrat 3.427 de persoane – a declarat Daniela Balan, purtător de cuvânt AJOFM Bacău -, în timp ce, fie ca urmare a angajărilor ori a expirării termenului de acordare a indemnizației de șomaj sau a termenului de șase luni de consiliere pentru cei fără drept de indemnizație, au ieșit din evidențe doar 2.204 persoane. Astfel, numărul total de șomeri înregistrați la această dată în județul Bacău este de 15.344, majoritatea de sex masculin”.

Având în vedere că la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău se află numeroase proiecte de disponibilizare – numai de la societatea Tehnostrade SRL, firma aparținând asfaltatorului băcăuan Dorinel Umbrărescu, vor fi disponibilizați, din 7 decembrie, 1.017 salariați din 1.140 – și corelând cu oferta angajatorilor pe piața muncii extrem de redusă, se poate estima că, în următoarea perioadă, rata șomajului în județ Bacău va înregistra noi creșteri.

Mădălina ROTARU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.