Creștinismul a dat postului o însemnătate mare în viața religioasă și mai ales în viața monahală, făcînd din el un act de virtute și de cult, un mijloc de progres în viața spirituală, de luptă împotriva patimilor și a poftelor și, totodată, un semn de respect și de omagiu adus lui Dumnezeu. S-a accentuat îndeosebi sensul spiritual al postului, spunîndu-se că postul adevărat constă nu numai în abținerea voluntară de la mîncare și băutură, ci într-o străduință neîncetată de a domina, cu spiritul, cu voința, toate patimile și poftele, instinctele și pornirile inferioare ale trupului, care îl apropie pe om de animale. Este vorba nu numai de o renunțare temporară, conștientă și consimțită, la satisfacerea unui instinct natural, nevoia de hrană, ci de un efort pentru înnoirea vieții, prin întronarea supremației spiritului asupra trupului și a sufletului.
Postul face parte din mijloacele de cultivare și desăvîrșire a sufletului, fiind inseparabil de alte virtuți și acte creștine, ca rugăciunea, căința, smerenia, milostenia etc. El slăbește, atenuează sau chiar stinge puterea patimilor și a instinctelor, constituind o formă sau un auxiliar al sîrguinței continue spre desăvîrșire. Prin urmare, postul este desăvîrșit numai atunci cînd abținerea de la mîncărurile de dulce (postirea de bucate sau de alimente) este unită cu efortul spre virtute și progres spiritual, cu încordarea voinței spre purificarea sufletului, spre alungarea gîndurilor și dorințelor păcătoase, spre înfrînarea de la răul moral (păcat). Cu alte cuvinte, postul extern se completează cu postul intern, sau «postul de bucate» se desăvîrșește prin «postul de păcate», însoțit de rugăciune.
Mîntuitorul Însuși a practicat postul. El a postit 40 de zile înainte de începutul activității Sale publice și a învățat pe ucenicii Săi, atît prin cuvînt, cît și prin faptă, că postul este inseparabil de rugăciune. El l-a recomandat ca pe un mijloc de luptă împotriva ispitelor și a puterii diavolului, stăruind că nu trebuie practicat numai cu forme externe, după obiceiul iudeilor, ci cu voie bună și cu conștiința că, postind, săvîrșești o faptă bine plăcută lui Dumnezeu.
Istoria Postului Învierii Domnului
Postul Paștelui, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe (Postul Învierii Domnului, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și Postul Adormirii Maicii Domnului). De aceea, în popor este numit, în general, Postul Mare. El a fost orînduit de Biserică pentru pregătirea celor care odinioară urmau să primească botezul la Paști și ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioșilor pentru întîmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor și a Învierii Domnului. Totodată, ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ținut de Mîntuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice, de unde i s-a dat și denumirea de Păresimi sau Patruzecime.
Sfinții Părinți și scriitorii bisericești privesc acest post ca o instituție de origine apostolică. În primele trei secole, durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfîntului Irineu, ale Sfîntului Dionisie al Alexandriei și ale altor Sfinți, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții două zile, adică Vineri și Sîmbătă înainte de Paști, alții trei zile, alții o săptămînă, iar alții mai multe zile, chiar pînă la șase săptămîni înainte de Paști. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămîni înainte de Paști, pe cînd în Apus, în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile.
Începînd de la sfîrșitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ținea pînă la Duminica Floriilor, avînd o durată variabilă, și Postul Paștilor (postul pascal) care ținea o săptămînă, adică din Duminica Floriilor pînă la cea a Învierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, și anume după uniformizarea datei Paștilor, hotărîtă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de șapte săptămîni, durată pe care o are și astăzi.
După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lăsatului sec de brînză, adică Duminica brînzei) și postim pînă în seara Sîmbetei din săptămîna Patimilor, inclusiv.
Ultima dintre cele șapte săptămîni de post deplin, adică săptămîna dintre Florii și Paști, pe care noi o numim a Sfintelor Patimi, nu era socotită în postul Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Săptămîna Paștilor.
Durata de 40 de zile a Postului Paștilor se întemeiază pe o tradiție vechi-testamentară, de atîtea ori atestată cînd e vorba de cercetarea și pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pămîntul de păcate, a ținut 40 de zile și 40 de nopți; patruzeci de ani au mîncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pămîntul făgăduinței; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile și 40 de nopți înainte de începerea activității publice etc.
Cum se ține Postul Paștelui
Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel: în primele două zile (luni și marți din săptămîna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare pînă spre seară, cînd se poate mînca puțină pîine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sîmbăta) din Săptămîna Patimilor. Miercuri se ține post pînă seara, cînd se mănîncă pîine și legume fierte fără untdelemn. În restul, în primele cinci zile din săptămînă (luni-vineri, inclusiv) se mănîncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sîmbăta și duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.
Se dezleagă, de asemenea, la vin și untdelemn (în orice zi a săptămînii ar cădea), la următoarea sărbători însemnate în calendar cu cruce neagră: Joia Canonului celui Mare, înainte-serbarea și după-serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfîntului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor. La praznicului Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește.
Din cele mai vechi timpuri, postul Păresimilor a fost ținut cu multă rigurozitate (de altfel, pînă astăzi, postul acesta este încă cel mai mult respectat în creștinătatea ortodoxă).
Dezlegări de posturi în condițiile vieții de azi
În general, dezlegările din timpul postului sînt date credincioșilor de către preotul duhovnic, singurul în persoană să aprecieze condițiile în care poate posti cel venit la spovedanie. Însă respectarea postului este o datorie a oricărui bun credincios. Trebuie știut că hotărîrile canonice privitoare la posturi nu au caracter de dogmă, adică nu trebuie privite ca niște reguli absolut neschimbabile și eterne, ci fac parte dintre normele bisericești cu caracter moral-disciplinar, care au fost formulate de autoritatea bisericească în funcție de nevoile, împrejurările și evoluția vieții religios-morale a credincioșilor și care pot fi, deci, anulate, modificate sau atenuate de aceeași autoritate, la nevoie.
Pentru acomodarea normelor disciplinar-morale la nevoile timpului, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărît următoarele pogorăminte: copiii pînă la împlinirea vîrstei de 7 ani să fie dezlegați de pravila postului, putînd mînca tot timpul anului orice fel de alimente. Pentru copiii de la 7-12 ani și pentru credincioșii de orice vîrstă, care sînt cuprinși de slăbiciuni și suferințe trupești, pravila postului să fie obligatorie numai în zilele următoare: toate miercurile și vinerile de peste an, afară de acelea cînd este dezlegare la pește; prima și ultima săptămînă din Postul Mare și Postul Crăciunului.
Pentru celelalte zile și săptămîni din timpul marilor posturi bisericești, copiii de la 7-12 ani și credincioșii de orice vîrstă, care sînt suferinzi, să fie dezlegați a mînca: pește, icre, ouă, lapte și brînză.
De cîte feluri este Postul
Din punct de vedere al felului sau asprimii lui, atît în practica veche
a Bisericii, cît și în cea ortodoxă, postul poate fi de mai multe feluri
sau grade:
a) Postul integral (total) sau ajunarea propriu-zisă, care constă
în abținerea completă de la orice fel de mîncare și băutură pe un
timp anumit. Este postul ținut, timp de 40 de zile, de către Moise pe
Sinai, de Sfîntul Prooroc Ilie și de Mîntuitorul în ajunul începerii
activității sale mesianice.
b) Postul aspru (xirofagie), în care se îngăduie numai
consumarea de hrană uscată: pîine, fructe uscate sau semințe,
legume și apă. E postul pe care l-a practicat Sfîntul Ioan
Botezătorul în pustia Iordanului, precum și marii asceți și pustnici
creștini din epocile de strălucire a monahismului.
c) Postul comun sau obișnuit, în care se admite consumarea
mîncărilor gătite din alimente de origine vegetală (inclusiv
untdelemnul), excluzîndu-se orice aliment de proveniență animală
(carnea, inclusiv cea de pește, untura sau grăsimea, ouăle, laptele
și toate derivatele lui). Este postul practicat de marea majoritate a
credincioșilor.
d) Postul ușor, numit și dezlegare, în care se îngăduie
consumarea peștelui și a vinului, precum și a untdelemnului, în
perioadele cînd e impus post aspru. Astfel de dezlegări se acordă
pentru sărbătorile mai importante care cad în timpul posturilor de
durată, cînd e prescris post aspru sau post comun, ca de exemplu:
Bunvestire, care cade totdeauna în timpul Păresimilor; ele sînt
reglementate prin tradiția și practica bisericească, fiind consemnate
în Mineie și în Triod (la sărbătorile respective), în Tipicul cel Mare,
precum și în Sinxarul de la sfîrșitul unora din edițiile mai mare ale
Ceaslovului.
Ce trebuie să facă un creștin pentru a se spovedi
Toate serviciile divine din timpul Postului Paștelui sînt mai sobre decît cele din restul anului și îndeamnă la smerenie, întristare și căință. De aceea, acest Post are o importanță de prim rang nu numai în evlavia monahală, ci și în spiritualitatea sau viața religioasă ortodoxă a credincioșilor mireni în general. Este timpul în care se spovedesc cei mai mulți credincioși, în vederea împărtășirii din ziua Paștilor. Nimeni nu se poate împărtăși fără spovedanie.
Ce trebuie să facă un creștin care merge la spovedanie? Chiar dacă s-a încetățenit ideea că este nevoie de post înainte, nu aceasta este marea problemă.
Cel mai important este ca omul să aibă căință, adica determinarea de a fi iertat și de a ierta, prin redescoperirea cu «inimă frîntă și smerită» a stării de decădere. Omul trebuie să dorească schimbarea spiritului, înnoirea minții, nu numai întristarea, părerea de rău sau regretul pasiv, ci convertirea profundă, orientarea fundamentală a vieții. Pocăința este «o moarte îndoită și de bună voie. Pentru părinții și scriitorii bisericești, lacrimile întristării și pocăinței constituie al doilea botez. Așadar, acesta este primul pas.
Apoi, este necesară mărturisirea păcatelor înaintea preotului, adică apelul la Biserică de a fi iertat și de a fi reprimit în comuniune. Este momentul în care credinciosul își recunoaște nevrednicia sa. Căința și mărturisirea păcatelor sînt condiții personale indispensabile ale iertării, dar harul iertarii păcatelor se împărtașește prin rugăciunea de dezlegare a preotului.
La noi, există obiceiul ca în prima săptămînă din Postul Mare să nu se spovedească oamenii pentru motivul că abia este început postul. În bisericile noastre, programul de spovedanie este fixat începînd cu cea de-a doua săptămînă din Post și continuă pînă în Săptămîna Patimilor. În prima săptămînă, oamenii sînt conștientizați că este bine să postească. Tot acum, în biserici, după-amiaza, la Bacău, în general la orele 17.00, se oficiază Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul, o serie de cîntări bisericești specifice acestui Post, care îndeamnă sufletul omului la pocăință. Așadar, după o săptămînă de post, oamenii vin la biserică pentru a se spovedi. Programul la bisericile băcăuane va fi, în general, același. Miercuri și vineri, dimineața și după-amiaza, mai ales că la toate bisericile vor fi oficiate slujbele specifice, sfîntul Maslu și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar după amiaza, acatistul hramului sau vecernia. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns