Concurs de protecție civilă de două parale

Redacția Ziarul de Bacău

• un profesor de la Dumitru Mangeron s-a plîns că elevii săi au primit materialele informative prea tîrziu și nu au avut timp să se pregătească • unele licee s-au prezentat fără truse de prim ajutor, fiindcă nu le au

Inspectoratul Județean de Protecție Civilă Bacău a organizat ieri, la Sala Orizont, cu ocazia sărbătorii a 71 de ani de la înființarea instituției, un concurs care a îmbinat elemente de protecție civilă și cruce roșie. A fost vorba, practic, de o competiție, la care au fost invitate să participe 17 licee băcăuăne, dar numai zece au dat curs provocării. Absența celor șapte licee l-a enervat la culme pe reprezentantul Inspectoratului Școlar, inspectorul de educație fizică și sport Gheorghe Rață, care a afirmat: „O să mă iau de ei! Nu se poate ca unele licee să dea curs fiecărei invitației, și altele nici măcar nu se sinchisesc să anunțe că nu vin”.

Concursul a avut două probe: una teoretică, cu zece întrebări tip grilă din subiecte de protecție civilă, și o probă practică, cu elemente de prim ajutor. Șeful Inspectoratului de Protecție Civilă, maiorul Elisei Petrea, a fost mulțumit de prestația liceenilor. „La nivelul lor, tinerii s-au descurcat bine. Oricum, ideea nu era să testăm pe cineva, ci să învățăm tinerii cum să reacționeze în caz de nevoie. Noi am trimis fiecărui liceu cărți de specialitate, care ar trebui prezentate la orele de dirigenție”, a afirmat maiorul Elisei.

Nu de aceeași părere au fost și profesorii de educație fizică care au însoțit echipele la concurs. Mihai Ghineț, profesor de sport la Grupul Școlar „Dumitru Mangeron” Bacău, i-a apostrofat pe organizatori pentru neseriozitate, fiindcă, spune el, din vina lor elevii nu au avut o prezentare impecabilă. „Nu sînt serioși, au făcut și ei ceva, așa, ca să fie făcut. Noi am primit materia de concurs abia acum două săptămîni și nu am avut timp să ne pregătim. Sînt două cărți destul de groase, care trebuie învățate”, a spus profesorul Ghineț.

O altă problemă cu care s-au confruntat liceele participante a fost lipsa materialelor de prim ajutor. Ca elemente obligatorii au fost o targă și o trusă completă de prim ajutor. Unii au venit cu ele de acasă și le-au dus la licee, alții le-au împrumutat de la restul participanților sau de la organizatori, fiind depunctați. „Pansamentele, mănușile, săpunul și apa oxigenată le-am cumpărat noi, targa a adus-o domnul profesor, iar ce ne-a mai trebuit am împrumutat”, s-a plîns Cătălin Militaru, elev al unui liceu prezent la concurs.

De altfel, toate aceste probleme au fost sesizate și de inspectorul Rață. „Voi cere în următoarea ședință ca fiecare școală să fie obligată să își procure acest minim de materiale”, a declarat el. Declarația sa este cel puțin ciudată, dacă ținem cont că fiecărei unități școlare din Bacău i s-a propus de către Crucea Roșie să cumpere cîte o trusă medicală de prim ajutor care costa 2,7 milioane de lei. Nimeni nu a băgat în seamă această ofertă.

Elevii de la „Dumitru Mangeron” s-au clasa pe locul patru, fiind la egalitate de puncte cu cei de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, dar care s-a situat pe locul trei. Primele două locuri au fost adjudecate de Colegiile „Alecsandri” – locul doi, și „Economic”, care a prins prima treaptă a podiumului. Premiile au fost destul de importante: locul I – 6.000.000 de lei, locul II – 4.500.000 de lei, iar locul III – 3.000.000 de lei. (Alexandru COVACI)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.