Concursul organizat în vederea ocupării catedrelor vacante din învățămînt se va organiza, indiferent de condițiile atmosferice de afară și de posibilitatea ajungerii în Bacău a candidaților. Și asta chiar dacă din județ se ajunge extrem de greu în Bacău. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă Ministerul Educației și Cercetării, care pînă ieri, la prînz, nu a transmis în teritoriu nici un comunicat potrivit căruia examenul ar urma să se amîne. „Mai toate drumurile înspre Bacău sînt blocate și mijloacele de transport ajung cu greu la destinație. Dar, chiar și așa, nu avem nici o informație legată de anularea concursului”, ne-a declarat Livia Sibișteanu, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Asta înseamnă că, în lipsa unei precizări clare a ministerului de resort, concursul unic se va desfășura luni, 18 iulie. Singura concesie care a putut fi făcută legat de transport a fost ca probele practice la cele 15 discipline de concurs să poată fi susținute pînă inclusiv sîmbătă, 16 iulie. De altfel, prelungirea s-a dovedit mai mult decît necesară, de vreme ce doar la proba practică de educație muzicală din cele 15 discipline la care concurenții au fost evaluați s-au prezentat toți concurenții. Restul erau așteptați ieri, dar și astăzi și mîine. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.