Spitalul Județean de Urgență Bacău are o conducere nouă, instalată după demisia fostului manager. Dr. Aurelia Țaga, fost director medical, este acum manager interimar, iar dr. Roxana Calapod, medic șef al unei secții de obstetrică-ginecologie, a devenit manager medical. Schimbările au fost anunțate de Cristina Breahnă Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău.
Sâmbătă dimineața, președinta CJ a avut o întâlnire cu noul management al SJU Bacău. Breahnă Pravăț le-a mulțumit noilor șefi SJU pentru că au acceptat „misiunea de a asigura coordonarea activității celei mai importante entități medicale din Județul Bacău, după o perioadă de trei ani marcată de interimate eșuate, demisii, dezechilibre administrative, accese de lipsă de colaborare din partea personalului angajat”.
Princialele probleme reieșite în urma discuției sunt necesitatea translocarii unor secții; necesitatea dotării urgente cu anumite echipamente medicale; continuarea activității de optimizare a activității din Ambulatoriul SJU, astfel încât “aglomerația” de la ușile cabinetelor medicale să devină un fenomen izolat, nu frecvent.
„Am credința că atât medicul Țaga, cât și medicul Calapod vor da dovadă de implicare și profesionalism, astfel încât, aflându-se într-un dialog permanent cu pacienții spitalului, colegii medici, asistenți medicali și personalul de îngrijire și administrativ, deficiențele din activitatea curentă a SJU să fie eliminate gradual. Reiterez faptul că niciun băcăuan nu vine la spital de prea mult bine și că empatia, profesionalismul, dedicarea și stabilitatea trebuie să devină cuvinte de ordine în Spitalul Județean de Urgență Bacău”, a mai declarat președinta CJ Bacău.
Alex a zis
Doamna Calapod, cel.mai tare medic. Cred ca e singura din tot spitalul ala împuțit care nu primește mita. Naști cu ea și îți spune politicos, nu multumesc. Dacă tot ați pus-o, nu va bateți joc de ea, e un om tare bun și plăcut. Femeia are o moralitate cum rar mai vezi.
Oana a zis
Mult succes, doamna Calapod!