Ștefan RADU
M-a scos din sărite un Tico (de la o firmă a cărei emblemă este vaca proastă) condus de un șofer bun, poate, doar pentru prăsilă. Individul mergea mai mult pe contrasens, a forțat semafor după semafor și a tăiat calea tuturor mașinilor care circulau regulamentar. N-aș fi dat mare importanță imbecilului (astfel de întîmplări sînt cotidiene în Bacău), însă, nu departe de zona unde am avut ghinionul să-l întîlnesc, am descoperit un agent de circulație care era postat degeaba pe carosabil. Insul în uniformă era prins într-o discuție veselă cu un taximetrist, rîdea „de jur împrejur” (l-ar fi făcut invidios și pe președintele Iliescu), iar la o sută de metri mai încolo șoferii se înjurau de mama focului! Scena se petrecea lîngă Primăria municipiului, acolo unde sensul unic este respectat doar de fraieri. Pentru funcționarii de la Serviciul Rutier, zona străzii Războieni nu există, e tabu! Fiecare se descurcă pe propria-i răspundere! În schimb, la ultimul bilanț triumfalist, șefii acestor agenți inutili au raportat succese peste succese. Mereu sîntem informați despre „scăderea numărului de accidente” ca și cum chestiunea ar depinde de activitatea Poliției! În realitate, oamenii au devenit mai atenți, riscă mai puțin și nu se pun cu toți idioții care au primit, pe „ochi frumoși”, carnetele de șofer. Activitatea de prevenire este nulă cîtă vreme copiii de bani gata organizează curse auto, noaptea, în zona Policlinicii Vechi, iar părinții acestora se pupă pe revere cu unii domni comisari.
Dar să nu fim nedrepți: bilanțul Poliției (care conține și date corecte despre realizări importante) nu este singurul lungit cu apă chioară. Fiind început de an, mai toate instituțiile publice suferă de limbarniță: anunță, prin toate mijloacele, succesele din anul trecut. Cei de la Casa de Pensii vorbesc despre „majorări și recorelări substanțiale” pe care bieții noștri bătrîni le caută precum vînzătorul rata dintr-o publicitate deja celebră. Casa pentru Asigurări de Sănătate uită să explice cum s-a ajuns în situația de a nu mai exista medicamente în spitale, însă continuă să adune banii de la pacienții puși, astfel, în imposibilitatea de a se mai trata. Și ministrul Culturii și-a făcut un fel de bilanț. El a dat un interviu în care anunță marea lui realizare: „În România, nu mai există reviste de cultură!”… Financiar vorbind, are dreptate, însă nu-i vina noastră că periodicele culturale nu-l satisfac și a ajuns, bietul academician, să lectureaze publicații de alt gen…
Chiar și noi, cei fără funcții publice și responsabilități esențiale în comunitate, ne pregătim de un bilanț mai special. Anul 2004 este unul electoral. Adică a venit vremea să căutăm prin sertare pliantele cu promisiunile de acum patru ani. Nu ne costă prea mult un pix cu care să bifăm realizările politicienilor noștri. Ba chiar cred că nu prea avem nevoie de vreun pix… Nivelul de trai a crescut doar în statistici, acolo unde cei doi pui prăjiți în tigaia oricărui parlamentar se împart cu foamea alegătorilor care nu au întotdeauna ce pune pe masă. Ceva asemănător s-a întîmplat și cu numărul șomerilor. Cîtă vreme cei ieșiți din orice formă de protecție socială nu sînt contabilizați, atunci se explică rapoartele roz-bombonel în care cei fără slujbă sînt din ce în ce mai puțini. Despre „pariul cu agricultura” nu are rost să mai vorbim! S-a invocat seceta, însă era vorba despre seceta de strategii coerente în domeniu. Turismul – după repetate experimente „drăculești”, la umbra unor palmieri mumificați – a consemnat reducerea drastică a numărului de turiști străini și autohtoni pe litoralul românesc și în stațiunile de tradiție. O cunoștință din Germania, venită la noi să vadă frumusețile patriei, după o zi la mănăstirile din nordul Moldovei, seara, în hotelul provincial și plictisitor unde ne cazasem, a întrebat: „Bine, și după ce am văzut mănăstirile, ce se mai poate face prin această zonă?” N-am avut un răspuns satisfăcător… Și nici nu avea rost să-i critic pe administratorii țării în prezența unui străin care ar fi reacționat imediat: „Nu i-ați ales chiar voi pe acești oameni?”… Iată întrebarea la care trebuie să răspundem în finalul bilanțului pe care îl vom face, noi, alegătorii, în acest minunat an 2004.
Ștefan RADU
Lasă un răspuns