Ștefan RADU
Mă uitam, zilele trecute, la sindicaliștii care pichetau Prefectura Bacău: bătuți de vînt și ploie, ignorați de trecători, unii mușcînd din cîte un colț de pîine, alții plecați cu gîndul către nevoile de-acasă, păreau desprinși dintr-o realitate paralelă, total neinteresantă pentru noi, toți ceilalți. Înăuntru, funcționarii din cea mai importantă instituție a județului își derulau activitățile de rutină, fără a fi extrem de preocupați de ceea ce se întîmpla sub ferestrele lor. Atît liderii sindicali, cît și oficialii locali căzuseră de acord că chestiunile revendicate de către mitingiști „sînt de resortul celor de la București”… Astfel, aspectul pur formal al acțiunilor era întărit de toate părțile implicate.
Scena descrisă mai înainte are un anume caracter absurd. Seamănă cu un fel de prohod al comunicării sociale. Fiecare actor își vede de-ale lui, ceilalți acceptă tacit partitura și nimeni nu se preocupă de țelul final. Ce urmează după pichetare? Care este eficiența unui marș de protest? Cine pierde după declanșarea unor ample greve (așa cum se grăbesc unii să amenințe)? Știu, oare, simplii sindicaliști pentru ce au ieșit la lupta de stradă? Le-au explicat liderii ce interese sînt apărate? Iată doar cîteva întrebări la care încă nu s-a găsit cineva să răspundă. Pe de o parte, conducerile sindicatelor și-au asumat întreaga răspundere pentru campania de proteste pe care au declanșat-o, iar salariații execută ordinele primite în tranșee. De cealaltă parte, guvernanții, prinși în „vîltoarea marilor probleme ale națiunii”, par să fi uitat de umilii guvernați. Nu există nici o inițiativă serioasă, la nivel central sau local, pentru informarea corectă și completă a populației. Disputele referitoare – de exemplu – la cota unică de impozitare au fost lăsate să se stingă de la sine. Nici Ministerul de Finanțe, nici Scretariatul General al Guvernului nu au catadixit să explice pe înțelesul oamenilor ce se întîmplă cu taxele și impozitele noastre. Petardele explodează una după alta. S-a lansat zvonul cu impunerea la plată a terenurilor agricole, dar nu se spune în ce condiții și de ce. S-a propus revizuirea Codului Muncii și au sărit ca arși toți liderii sindicali. Supărați, cred, că-și pierd unele privilegii – precum imposibilitatea de a fi concediați – și panicați de faptul că organizațiile lor s-au subțiat de la un an la altul, acești șefi eterni ai muncitorimii au chemat mulțimile în sprijin fără a mai cerceta la ce se referă modificările Codului și cît de serioase sînt ele. Dezorientați, simplii membri de sindicat, oameni ce trăiesc permanent cu spaima că își vor pierde locul de muncă, au răspuns la apel. La urma-urmei, cred ce li se spune și, deocamdată, doar liderii lor și reprezentanții opoziției au timp să stea de vorbă cu ei. Guvernul, chiar dacă s-a umplut – pe statele de plată – cu zeci și sute de specialiști în comunicare sau sociologie, nu are echipe eficiente de negociere și de promovare publică a proiectelor oficiale. S-a ajuns în situația în care fiecare acționează în pătrățica lui, în funcție de informațiile de care dispune. Și se știe că atunci cînd omul nu cunoaște foarte bine amănuntele, inventează, își face gînduri negre, se simte amenințat. O dovadă în acest sens este municipiul Onești. S-au declanșat anchete, se pregătește un audit internațional, se vorbește de blocarea unor conturi și anularea unor contracte, însă – pînă acum – un reprezentant al Guvernului nu a avut curajul să vină în mijlocul oamenilor și să explice, în amănunt, care este strategia oficială pentru rezolvarea problemelor social-economice din zonă. Se așteaptă, oare, o explozie a protestelor? Sînt pregătiți scutierii să preia obligațiile de comunicare ale departamentelor din instituțiile statului? Dacă oneștenii își vor pierde răbdarea, vina nu este doar a lor. Uneori, o vorbă bună spusă la vremea ei face cît o sută de salarii compensatorii sau miliarde aruncate aiurea, doar pentru a stinge un conflict violent.
Am auzit și comentarii care pasau aceste obligații de comunicare doar pe seama mediei locale și centrale sau către organizațiile civice. Este falsă ideea deoarece administrația, în toate formele ei, are datoria de a dialoga cu cei pe care îi administrează. Societatea înseamnă, în primul rînd, oamenii care o compun și fără de care nu există nici firme, nici sindicate, nici reprezentanți ai Guvernului. Nu poți trece nepăsător pe lîngă 20-30 de oameni care pichetează Prefectura. Nu poți să justifici o funcție publică dacă pasezi responsabilitatea către Capitală. Chiar dacă rezolvarea problemelor este posibilă doar la nivel central, aici, la Bacău, parțile trebuie să comunice între ele, să se informeze reciproc și să dea coerență oricărei acțiuni publice. Nu există lucruri care să nu ne intereseze dacă ele se petrec în comunitatea noastră. Altfel, devenim simpli executanți, manipulați de o mînă de indivizi bine informați care își apără și își promovează doar propriile interese (economice, politice, de imagine etc.). Ce rost mai are, în caz contrar, să vorbim despre subsidiaritate, principii europene, democrație participativă și alte asemenea noțiuni vehiculate cu obstinație în discursurile înalților funcționari de stat? Mă întreb dacă ei înțeleg ceea ce spun atunci cînd nu se ascund în birourile ministeriale sau parlamentare, bine capitonate pentru a nu-i deranja zgomotul străzii…
Lasă un răspuns