Consemnări

Provocări manageriale

* Bacăul universitar la început de mileniu

Doru CIUCESCU

La începutul acestor consemnări consider necesar să menționez că o lucrare cu un titlu întrucîtva asemănător -„Bacăul universitar 1961-1991”- a fost publicată exact cu zece ani în urmă sub egida Editurii Plumb, avîndu-i ca autori pe profesorii universitari Tiberiu Căliman și C. Gh. Marinescu. Dar, iată ce a scris în „Erată la «Bacăul universitar»” cunoscutul critic literar Constantin Călin: „Deși moșită îndelung, lucrarea (…) a ieșit cu defectele proprii unei improvizații. Citind-o, la un moment dat am avut impresia că este scrisă de un lingușitor al celor doi semnatari, care, în loc să urmărească tema, caută pretexte să-i citeze aproape la fiecare pagină. (…) Dar și mai grav e spiritul comod în care și-au conceput cartea. De-a lungul celor treizeci de ani, istoria Universității din Bacău n-a fost (…) lineară, banală. Aci au apărut și au dispărut facultăți, aci au fost deviate sau frînte cariere, aici s-au făcut exerciții de supraviețuire intelectuală. (…) Pe deasupra, autorii sînt nedrepți față de o mare parte din cei care au slujit instituția. De pildă, nu se menționează nici măcar în treacăt că, la Română, în perioade diferite, au predat Eugenia Cîrlan (prima șefă de catedră), Lucian Valea (poet, critic și istoric literar) (…) și, ultimul pe listă, Constantin Călin”.
La această „erată” a cărții „Bacăul universitar 1961-1991”, aș putea să adaug că într-o anexă, în care sînt menționați autorii de cursuri universitare într-o ordine pseudo-alfabetică, am fost menționat după …R.J. Wheeler.
Nu doresc să înșir și alte, eufemistic vorbind, scăpări ale acestei lucrări, dintre care una este sinistră, punînd în chenar numele unei foste colege în viață. în același timp, nu exclud nici meritele acestei „comiteri”, dintre care unul este acela de a fi de referință prin unicitatea ei cu privire la începuturile învățămîntului superior băcăuan. Dar, cine este primul autor al acestei „improvizații”? Este fostul rector al Universității din Bacău, despre care în „Elogii: «Salutul cel mare»”, Constantin Călin a scris: „Ce tristă glorie și, în același timp, ce imensă ironie! (…) Dai un doctorat, scrii studii și cărți, urci toate treptele carierei universitare și abia ești cunoscut de un cerc restrîns de persoane. Te înțeapă o viespe, mori, și țara descoperă că ai existat”.
De ce am făcut această introducere? Pentru a sublinia că, așa cum lucrarea „Bacăul universitar 1961-1991” a fost o „improvizație”, în aceeași manieră a fost tratată și soarta Universității din Bacău de către cel care a fost rectorul, adică de către cel care trebuia să fie un manager în adevăratul sens al cuvîntului. Tiberiu Căliman a reușit „performanțele” manageriale de a rata într-un moment extrem de favorabil extinderea Universității din Bacău prin preluarea patrimoniului Liceului „Ștefan cel Mare”, de a duce relația cu Primăria Bacăului la cel mai scăzut nivel, de a șicana, chiar și public, pe unii colegi incomozi, potențiali concurenți la fotoliul de rector, printre care actualul profesor universitar Vasile George Puiu, sau chiar să desfacă contractul de muncă al administratorului-șef într-un mod abuziv, fapt confirmat și de Justiție, care a obligat universitatea să plătească retroactiv daunele produse.
Se spune că omul sfințește locul. în prima jumătate a deceniului trecut, oportunitățile de dezvoltare în învățămîntul superior au fost aproape nelimitate, dar Universitatea din Bacău a profitat prea puțin. Mă întreb retoric: cum ar fi arătat Universitatea din Bacău, care în prezent are cinci facultăți (Inginerie, Litere, Științe, Științe economice, Științele mișcării, sportului și sănătății), dacă în locul lui Tiberiu Căliman ar fi fost Teodor Maghiar, rectorul Universității din Oradea, care înainte de 1989 a fost un institut de învățămînt superior de talia celui din urbea noastră și, în prezent, are 18 facultăți (Arhitectură și construcții, Arte vizuale, Medicină și farmacie, Muzică, Științe juridice, Științe politice și științele comunicării, Științe socio-umane, Teologie ortodoxă și altele). Pe de altă parte, profesorul universitar Dumitru Bontaș, cel care a fondat în 1976 – cu o mînă de oameni, printre care m-am numărat și eu – învățămîntul superior tehnic la Universitatea din Bacău, nu a lăsat oportunitățile să treacă pe lîngă el, reușind în 1992 o altă performanță managerială, aceea de a înființa pe cont propriu, tot cu o mînă de oameni, Universitatea „George Bacovia”, care, în prezent, are patru facultăți (Contabilitate și informatică de gestiune, Economia afacerilor, Management, Administrație publică) și să ridice un sediu demn de începutul mileniului III.
în contextul integrării României în Uniunea Europeană, care și-a propus să devină cea mai avansată economie și societate bazată pe cunoaștere, cele două universități din Bacău sînt și ele chemate să contribuie decisiv la cercetare-dezvoltare-inovare. Problema care se va pune va fi o evaluare a instituțiilor de învățămînt superior, ca „unități fundamentale de integrare a cercetării și educației”, care să permită identificarea celor care sînt: 1) actorii de excelență și, în consecință, de susținut; 2) actorii neperformanți, și, în consecință, de: eliminat; susținut pentru a se racorda la așa-numita „arie europeană a educației și cercetării”.
în prezent, evaluarea se bazează pe criteriile elaborate de Consiliul Național al Cercetării Științifice din învățămîntul Superior (CNCSIS), care nu sînt compatibile cu cele europene și internaționale. De aceea, Asociația Ad Astra a Cercetătorilor din România a efectuat o clasificare bazată pe metodologia „Academic Ranking of World Univerities”, care este focalizată pe trei ieșiri (output): 1.- prestigiul profesional al personalului (Quality of Faculty); 2.- prestigiul profesional al absolvenților (Quality of Education); 3.- produsele activității științifice (Research Output). Primele două ieșiri sînt evaluate pe indicatorii: Premii Nobel, „Fields Medals” și „Highly Cited Researches”, iar a treia ieșire este evaluată prin articole în publicații ISI (recunoscute de „Institute of Scientific Information” din Philadelphia).
Cum era de așteptat, Asociația Ad Astra a constatat că primele două ieșiri exclud din competiție… toate universitățile din țara noastră, care, cum se știe, în toată istoria ei încă nu a avut nici un laureat al Premiului Nobel. A treia ieșire a permis departajarea, iar Universitatea din Bacău s-a clasat în anul 2004 pe locul 14 cu 8 articole ISI la 240 de angajați. Pe primul loc s-a situat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu 170 reușite la 933 angajați. Este de notat și faptul că numai 36 de instituții de învățămînt superior au intrat în acest clasament, celelalte neînregistrîndu-se cu nici un articol ISI.
Avînd în vedere această situație, cele două universități din Bacău vor trebui să facă față la noi provocări manageriale pe drumul devenirii lor în vîrfuri de lance ale dezvoltării pe multiple planuri a comunității locale, naționale și internaționale. Nu va fi deloc ușor, dar semne încurajatoare deja au apărut la Universitatea din Bacău, prin strădania profesorilor universitari Gheorghe Brabie, George Culea, Adriana Fânaru, Gogu Ghiorghiță, Valentin Nedeff, Gheorghe Pintilie și mulți-mulți alții.sitatea din Bacău a profitat prea puțin. Mă întreb retoric: cum ar fi arăt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!