~2 min lectură 4 comentarii

Consilierii județeni țin ședința la Mănăstirea Răchitoasa. Află ce are special lăcașul de cult!

Redacția Ziarul de Bacău

Aleșii din Consiliul Județean Bacău își vor ține următoarea ședință, vineri, 25 martie, la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” din Răchitoasa, din comuna cu același nume. Pentru Ziarul de Bacău, președintele Dragoș Benea a explicat de ce a ales un loc inedit pentru ședința de plen a Consiliului Județean (CJ).
manastirea rachitoasa (3)
Astfel, vineri este o sărbătoare importantă, Buna Vestire. De asemenea, convocarea ședinței la Mănăstirea Răchitoasa este un semn de apreciere pentru eforturile părintelui Eftimie, starețul mănăstirii (Adrian Bolin, pe numele civil), care a atras aproape 5 milioane de euro, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin POR, pentru restaurarea lăcașului de cult. Suma reprezintă un record în domeniu, în această parte de țară. De altfel, pe finalul anului trecut, și Consiliul Județean Bacău a contribuit cu 50.000 de euro la finalizarea proiectului.

Părintele Eftimie a început să facă proiectul de reabilitare a mănăstirii încă din 2007, când avea 34 de ani, dar lucrările efective au început în 2014 și s-au terminat în 2015. Mănăstirea Răchitoasa a fost construită în 1697, de boierul Ilie Enache și soția sa, Tofana. După ce au luat-o comuniștii, a fost și leprozerie, și adăpost pentru „persoane fără căpătâi”, și cămin de bătrâni. În ultima perioadă, a fost cămin pentru persoane vârstnice, care au fost mutate într-un loc nou amenajat.

„Mănăstirea a fost reabilitată total, pe vechile amplasamente, s-a lucrat și la clopotniță, pavilioane, turnuri. Ușor n-a fost!”, a spus părintele Eftimie, pentru Ziarul de Bacău.
manastirea rachitoasa (5)
În trecut, Consiliul Județean a mai ținut ședințe în alte două locuri inedite, Salina Târgu Ocna și Casa Memorială Rosetti – Tescanu – George Enescu, de la Tescani.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andra
    23 martie 2016, 07:09
    0

    Bineinteles, de ce nu le-ar plati cetatenii, din taxe, deplasarea pentru sedinte? Cred ca membrii Consiliului Judetean ar trebui sa accepte „monotonia’ din obisnuita locatie. Si sa foloseasca acei bani in folosul orasului (fara sa ii bage in buzunar).

  2. v
    valentin -Colonesti
    23 martie 2016, 09:30
    0

    Felicitari parinte Eftimie pentru munca depusa si rezultatul ei.Aiesit un lacas de o deosebita frumusete,o mandrie pentru zona noastra.Cu adevarat omul sfinteste locul.

  3. a
    ab
    23 martie 2016, 14:05
    0

    Ce are credinta cu Cj-ul?

  4. C
    Cristian
    25 martie 2016, 08:48
    0

    Lasati preotii sa se ocupe de propovaduirea credintei…….voi ocupati-va de proiectele de infrastructura si de bunastarea judetului. Nu amestecati lucrurile pentru ca nu o sa mai puteti pacali mult timp electoratul cu moda asta de a va lega activitatea si imaginea de cea a bisericii…………sau de aici vin unele dintre cele mai „profitabile” contracte?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.