Construcția caselor pentru sinistrații moineșteni a pornit cu stîngul

Administrator

Pe baza unui protocol încheiat între Agenția Națională a Locuințelor (ANL), Consiliul Local Moinești, Prefectura și Consiliul Județean Bacău s-a hotărît construirea, din fonduri guvernamentale, a trei case pentru sinistrații din cartierul Lucăcești. Gospodăriile de aici au fost distruse în totalitate, ca urmare a alunecărilor de teren cauzate de ploile din vara trecută. în toamna trecută, printr-o hotărîre de Consiliu Local, terenurile în cauză, care fac parte din proprietatea administrației locale, au fost atribuite sinistraților cu titlul gratuit, pentru 49 de ani. Situația ieșea, însă, din cadrul legislativ. „Instituția prefectului a solicitat modificarea respectivei hotărîri a consilierilor locali. Astfel, terenurile nu vor mai fi acordate gratuit, pe termen de 49 de ani, ci doar pe perioada ridicării locuințelor. După finalizarea construcției caselor, se va reglementa situația juridică a terenurilor. Este singura variantă pentru rezolvarea urgentă a problemei, una deosebit de critică pentru sinistrații în cauză”, a afirmat Nicolae Catană, secretarul Primăriei Moinești. La cele trei case, lucrările de construcție au demarat, fiind turnate fundațiile. Primăria moineșteană caută acum soluții pentru alte două familii de sinistrați, din același cartier. (Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.