Contrapunct

în afara timpului

Domnul Fănică – amicul meu din tinerețe – a cumpărat, din piață, o gîscă. O gîscă vie. A dat pe ea 150 de mii unei bătrîne din Filipești. Mă vede și-mi spune, pe un ton de om care tocmai cîștigase la Loto: „E gîscă ecologică. M-am săturat de astea înghețate, pompate cu apă și alte ingrediente de ordin frenatoriu, de parcă mănînci iască!” âl știu de mult și zîmbesc atunci cînd folosește cuvintele „ingrediente de ordin frenatoriu” – „formulă” adusă în limbajul nostru de un ins nu tocmai cultivat, dar care, pe timpuri, deținea o funcție de conducere a județului Bacău. Ei, tempi pasati, acum e altceva, ingredientele domnului Fănică fiind, la urma-urmei, o practică ce tinde să se generalizeze în industria noastră alimentară, cu efecte, zice-se, pozitive asupra hranei noastre celei de toate zilele… Și, cum nu dă semne că vrea să plece, amicul meu îmi strecoară o informație pe care, spune el, tocmai a auzit-o la televizor: „L-am văzut pe ăla, cum îi zice, Verheugen, neamțul, comisar european pentru extindere, cică fermele noastre sînt cu vreo 50 de ani în urma fermelor din Uniunea Europeană. O fi avînd dreptate dar, îți zic eu, tot mai bună-i mîncarea noastră decît a lor! A noastră e ecologică, domnule!…” Așa ne-am despărțit, el cu gîsca aia vie în brațe, eu cu observația lui în minte. Da, cu 50 de ani în urmă… Altfel spus, în afara timpului… Brusc, îmi revin în memorie imagini din ce-am văzut, cu ochii mei, prin satele județului nostru, imagini vorbind, categoric, despre adevărul spuselor comisarului european. în ce mă privește, eu l-aș corecta și aș observa că nu-i vorbă de 50 de ani, ci de mult mai mulți! Adevărul e că, cel puțin aici, în județul nostru, în multe zone rurale agricultura ce se practică e de tip feudal, atît ca structură, ca exploatații agricole, cît și ca mijloace de producție. A face agricultură pe suprafețele acestea de un hectar – două înseamnă, în fapt, agricultură de subzistență. Nu mai spun de mijloacele de muncă folosite. La noi, aratul cu vaca sau, în cel mai bun caz, cu boii, e în obișnuința locului. Tractoarele și celelalte mașini și utilaje agricole sînt destul de rare. Ferma, în adevăratul sens al cuvîntului, înseamnă mecanizare totală sau aproape totală a lucrărilor agricole. Și, în consecință, înseamnă producții mari, competitive, destinate pieții. Ca să ajungem aici, la nivelul sau, măcar, aproape de nivelul celor din UE ar trebui ca guvernanții să ajute masiv agricultura, încît țăranul – atît de sărac financiarmente – să-și poată permite procurarea de mașini și utilaje agricole. Sigur, acest lucru în condițiile în care agricultura s-ar efectua nu pe suprafețe de un hectar sau două, ci pe suprafețe mult mai mari, care să permită funcționarea optimă a bazei mecanice. Din nefericire, aici ne lovim de mentalitatea marii majorități a țăranului nostru, care-i în stare ca pentru bucățica lui de pămînt să facă moarte de om. „Fac ce vreau cu pămîntul meu, că e al meu” – e o gîndire mult păgubitoare, iar această mentalitate va fi serios amendată odată cu intrarea țării noastre în UE. Vom trăi și vom vedea. Sigur, problemele sînt mult mai complexe, mult mai adînci decît ne-am închipui, dar mai mult ca sigur viața va corecta și soluționa multe.
… Ajung acasă și deschid televizorul. Și, la „Realitatea”, iată o știre care mă face să tresar de satisfacție: produsele noastre agricole sînt mai ecologice decît cele ale Statelor Unite ale Americii! Uite, că i-am întrecut și pe americani! Vezi, domnul Fănică, amicul meu din tinerețe, n-a aflat asta, că mi-ar fi dat, imediat, telefon. El știe că-s mai ecologice decît în UE. Dar nu știe că mîncăm mult mai ecologic și decît americanii. âmi revin, însă, imediat, și mă gîndesc la contradicția asta al naibii de evidentă dintre calitatea alimentelor noastre, obținute în condițiile unei agriculturi de tip medieval, și nivelul super-ridicat al agriculturii Occidentului, în care multe produse de bază sînt obținute în urma unor mutații biologice, a unor tratamente care nu le ridică, să zic, la calitatea roșiilor noastre. Spun „roșii” pentru că zilele trecute m-am întîlnit cu două cunoștințe – soț și soție, oameni în vîrstă – care, în fiecare an, vin în România, patria lor natală, tocmai din Canada, unde locuiesc de două decenii, pentru a face „o cură de roșii adevărate”. Așa că aștept intrarea în UE, aștept să ne încadrăm cu agricultura noastră în acest început de secol 21, dar mai aștept ca și roșiile pe care le vom obține atunci să fie, dacă se poate, românești, adică „adevărate”. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!