CONTRAPUNCT

Mai e mult pînă departe!…

• „Povestiri din Uniunea Europeană”

Eugen VERMAN

Sub titlul de mai sus, de cîteva zile Televiziunea Română prezintă, în cadul telejurnalului principal, de la orele 19, reportaje din satele țării. Și genericul și ideea sînt incitante. Cel puțin zece ani, de-acum încolo, e un subiect „gras”. Zic asta gîndindu-mă că reporterii nu se vor opri doar la a arăta viața din satele care-s aproape dispărute, sau din cele neelectrificate aflate prin creierul munților sau în alte locuri departe de lumea civilizată. Pentru că a vorbi despre satul românesc ca sat al Uniunii Europene înseamnă „a lua în piept” o problemă foarte complexă și foarte complicată. Cunosc relativ bine satele din județul Bacău. Le-am bătut zeci de ani cu piciorul, am ajuns să-i știu, pe unii dintre locuitori, după nume, cam de pe unde sînt, le știu modul de viață, credința, mentalitățile, sigur, nu atît de profund ca cei din comunitatea respectivă, dar știu cîte ceva. De aceea spun că televiziunea a început un drum fertil, de lungă durată, pentru că a te opri doar într-un sat unde nu-i, încă, lumină electrică, sau într-un sat pe cale de dezafectare, e infinit de puțin pe lîngă ce ar trebui să fie satul românesc la nivelul nu al cerințelor exprese ale Uniunii Europene, ci cît de cît la nivelul satelor de prin Occident. Dacă avem în vedere unul dintre criteriile de referință ale nivelului de civilizație al unei țări, și anume – raportul dintre populația urbană și cea rurală, ținînd cont de faptul că în România sîntem cam „juma’ – juma’ „, atunci toată țara e, undeva, la coada cozilor… Iar satul nostru are, din nefericire, multe decenii de parcurs, de acum înainte, pentru a ajunge la nivelul de civilizație din propriile noastre orașe, ceea ce nu înseamnă, doar, curent electric și televizor. înseamnă un mod de trai la nivelul secolului în care am intrat, de la electricitate la cum gîndim și cum trăim. Citeam, de curînd, în
„Ziarul de Bacău”, că țăranii din multe localități din județul nostru spun că normele UE batjocoresc vacile din bătătură atunci cînd îi obligă pe gospodari să le pună, în urechi, cercei de identificare, asta mîniindu-l pînă și pe Dumnezeu! E un exemplu care trezește zîmbete, dar exprină mentalități, obiceiuri cantonate încă în Evul mediu, care nu pot fi șterse doar cu măsuri administrative, cu amenzi, cum se spune. Cineva care își propune să aducă spre cunoașterea largă a satului românesc din Uniunea Europeană trebuie să meargă pînă la rădăcina vieții comunităților respective, iar satul nostru, dacă e să fim cinstiți, nu prea are nimic comun cu nivelul de cultură, de civilizație la care au ajuns localitățile rurale – de fapt, acolo nici nu mai sînt sate cum sîntem noi obișnuiți să fie – din țările Occidentului, căci spre acolo ne place să privim tot mai insistent și cu tot mai multe speranțe. mediu, care nu pot fi șterse doar cu măsuri administrative, cu amenzi, cu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!