Le-aș zice „un obicei bun” deplasărilor mele la Insula de Agrement din Bacău. E, cred, cea mai reprezentativă și mai căutată oază de odihnă de către noi, muritorii de rînd… Am fost și în iarnă, de cîteva ori, și i-am găsit pe aceeași oameni pe care-i știu de ceva timp, la posturi, cum se zice. Efectuau, atunci, munci de sezon, căci și iarna e treabă aici, pentru că și iarna sînt oameni care vin să-și petreacă un ceas-două pe malul lacului înghețat sau chiar pe o bancă de pe alee… Mai cu seamă tinerii sau chiar mai bătrînii îndrăgostiți. Iar de cum natura dă semne de primăvară începe adevăratul travaliu al salariaților Primăriei în Insulă. Ionel Roman – bărbatul acesta tînăr, pe care l-am îndrăgit mai ales după ce mi-a spus că a fost coleg de clasă, „în generală”, cu una dintre fiicele mele – știe fiecare colțișor din întinderea aceasta de pămînt din mijlocul lacului, se îngrijește ca cei zece lucrători să aibă, permanent, „front de lucru” și fiecare să facă în așa fel încît totul să arate ca la carte. Am aflat, în acele zile cînd se făceau ultimele pregătiri, căci deschiderea „oficială” a sezonului a fost la 15 mai – și, de fapt, am văzut cu ochii mei că toate aleile au fost marcate cu var, cele 175 de bănci spălate la modul cel mai propriu – asta, în fiecare dimineață! -, plaja curățată, „pescuirea” din apă a unei cantități incredibile – o remorcă plină! – de bidoane din plastic și alte astfel de „suveniruri” aduse de ape după ce concitadinii noștri „educați” în spiritul dragostei și respectului față de natură, le-au aruncat! Se făceau, deci, încă, amenajări de tot soiul – uite, i-am văzut pe oameni văruind tulpinele arborilor – menite să aducă prospețime acestui peisaj pe care-l îndrăgim atîta…
Dincolo, însă, de ceea ce fac lucrătorii, e, acuma, primăvară, înnoirea Naturii. Mergeți și vedeți și odihniți-vă pe o bancă sau plimbați-vă pe alei și respirați aerul acesta îmbălsămat adiind a miros de liliac înflorit și de adierea frunzelor de un verde crud ale plopilor și salcîmilor care vor înflori și ei peste nu multă vreme, Doamne, ce bucurie a sufletului…! Și, dacă veniți cu nepoții ori copiii dumneavoastră, vă veți opri, desigur, acolo unde sînt scrînciobele și celelalte „jucării” – Ionel Roman îmi zice că urmează să mai fie montate cîteva astfel de „obiecte” -, dar să nu-i lăsați la cele două bazine – fără apă, însă, din păcate, neutilizabile din cauza stării precare în care au ajuns. Zic „să nu-i lăsați” pentru că s-ar putea accidenta foarte ușor, bazinele fiind, acum – și în viitor, probabil – niște gropi care, aici, în acest loc atît de îmbietor datorită Sfintei noastre Naturi – fac notă absolut discordantă cu frumusețea parcului… Și chiar dacă e „prohibiție” la pește veți întîlni, pe malurile lacului, mai ales pe diguri, o mulțime de pescari veniți să-și încerce norocul. Așa m-am întîlnit cu o mai veche cunoștință – pescar înrăit, dar cu permis, adică totu-n regulă – care prinsese niște bibani de mai mare dragul!… I-am zis că-i prohibiție, că, în consecință, nu-i voie la pescuit, iar el mi-a răspuns – să fiu drept, am mai auzit astfel de remarci – „da’ cine mai respectă legea în țara asta…?” Am plecat destul de surprins la remarca sa – om pe care-l știam „legist”, adică avînd respectul față de Lege în suflet – consolîndu-mă că pe la mijlocul lui Iunie voi veni și eu pe aici, înarmat cu undița și cu speranța că poate pică ceva… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns