Contribuții dogmatice

Hristos izgonește demonii

* Lupta dintre bine și rău: „Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni, iată a ajuns la voi âmpărăția lui Dumnezeu (Luca 11, 20).

Sfînta Evanghelie ce se citește la Sfînta Liturghie din Duminica a V-a după Rusalii istorisește eliberarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei sau Gherghesenilor, faptă săvîrșită de Mîntuitorul Hristos în lupta Sa împotriva lui Satan, vrăjmașul omului. Prin eliberarea acestor demonizați, Iisus se dovedește ca avînd putere asupra demonilor, că îi stăpînește, sau că aceștia âl simt ca pe Dumnezeu Cel întrupat. Sfîntul Apostol și Evanghelist Matei istorisește: „Trecînd El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încît nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată, au început să strige și să zică: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 28-29).
Văzînd starea jalnică și chinuirea înfricoșătoare a celor doi demonizați, Iisus a poruncit demonilor să iasă din ei; iar demonii, văzîndu-se izgoniți de puterea dumnezeiască a Mîntuitorului, după ce El le-a dat voie, au intrat într-o turmă mare de porci și aceștia „îndată s-au aruncat în mare și s-au înecat”. Sfîntul Evanghelist Marcu precizează că în turmă fuseseră cam la două mii de porci (Marcu 5, 13).
Așadar, demonii au voit să-și arate pe mai departe răutatea și puterea lor blestemată, ca uneltele lui Satan. Demonii sau diavolii sînt duhurile rele care au pierdut slava cerească din cauza mîndriei. Cauza căderii unor îngeri este decizia lor de a se despărți de Dumnezeu, dar motivul căderii stă în mîndrie. Ei voiau să fie independenți de Dumnezeu, întocmai ca Dumnezeu, avîndu-L conducător pe Lucifer (Isaia 14, 8-15). Puterile potrivnice dumnezeirii – balaurul (Leviatan), Satana sau diavolul, demonii ș.a. – sînt întotdeauna adversari ai lui Dumnezeu, acuzatori sau dușmani neîndurători ai omului, duhuri distrugătoare. Cu toate acestea, în dimensiunile unui univers dinamic, al creației lui Dumnezeu, ca și în parcursul dramatic al istoriei, aceste duhuri distrugătoare au o putere limitată. Referitor la relațiile dintre Dumnezeu și Satana, cercetătorii biblici consemnează destule diferențe de nuanțe. în Vechiul Testament apare ca acuzator și ispititor al omului și mai puțin ca adversar direct și în luptă cu Dumnezeu. în schimb, în epoca literaturii apocaliptice și a Noului Testament (în general) această adversitate se amplifică la maximum. Acum, Hristos – Dumnezeu întrupat se luptă cu diavolul și îl biruie. Sfîntul Apostol Pavel evidențiază în epistola către Evrei, cap. 2, 14-15: „Așadar, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sîngelui și trupului, și El (Hristos) li S-a făcut părtaș, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce avea stăpînirea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe cei ce de frica morții erau ținuți în robie toată viața”. Tot la fel, Sfîntul Ioan Teologul evidențiază: „Cel ce face păcatul este de la diavolul, pentru că diavolul de la început păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice legăturile diavolului” (1 Ioan 3, 8). Astfel, prin Hristos avem dezlegarea blestemului și a lucrărilor diavolului, îndreptarea naturii umane, desființarea morții și vindecarea (N. Matsoukas, Tratat de demonologie, Ed. Bizantină, 2002, p.134).
în Apocalipsă, prin energiile luminii și cuvîntului, Hristos zdrobește, în mod dramatic, progresiv și eshatologic puterile diavolești în biruința finală asupra lui Satan. Pînă atunci, diavolului i se îngăduie să „lucreze răul în lume, împotriva vieții. Viața este Dumnezeu, înstrăinarea sau moartea este îndepărtarea de la energiile dumnezeiești dătătoare de lumină. în acest punct atingem taina Satanei și a legiunii diavolilor.
Maeștrii vieții spirituale vorbesc mult de o luptă a duhurilor rele împotriva oamenilor. Ele se folosesc în această luptă de nimicire a voinței omului de metodele aceleiași amăgiri de care sînt și ele stăpînite.
în romanele lui Dostoievski iadul, demonismul și lucrarea Satanei sînt o problemă de voință, de responsabilitate și libertate. Chiar și mulți dintre adversarii Satanei și ai demonismului acționează avînd ca mobil frica ce caracterizează pe rob. Cel ce iubește nu se teme de Satana și luptă împotriva lui ca slujitor al lui Hristos, al Jertfei și Iubirii depline. Astfel, înainte de a se reboteza și a renaște în apele cuvîntului Evangheliei și iubirea puternică a Soniei, într-un delir pricinuit de febră, Raskolnikov, din romanul Crimă și pedeapsă, a văzut o mulțime imensă de insecte mici (bolile voinței) – care erau totuși un fel de ființe raționale sau spirite ciudate – care invadaseră Europa, făcîndu-i pe oameni incapabili să se înțeleagă între ei și provocîndu-le o nebunie ucigătoare. Este vorba de frica de rob a pedepsei și a iadului lui Satan. Dar Evanghelia și iubirea Soniei alungă aceste ființe distrugătoare și îi deschid lui Raskolnikov ușa mîntuirii.
Hristos este Stăpînul tuturor (cum s-a dovedit și la Gadara) și, în definitiv, nici moartea nu poate stăpîni biruitoare asupra Lui, El fiind „învierea și viața” (Ioan 11, 5). Biruitor prin Cruce și înviere, Hristos a dăruit Bisericii și celor care cred în El această biruință asupra înfricoșătorului vrăjmaș care nu este, la urma-urmei, decît „cea mai îndurerată făptură a creației!” (N. Matsoukas). Baudelaire concluziona, dramatic: „Cea mai inteligentă născocire a diavolului este să ne convingă că nu există”.
De luat în seamă! Creștinul îl poate birui! (Prof. Constantin LEONTE)

P.S.: Sfîntul Ignatie Teoforul (^117) cerea primilor creștini: „Sârguiți-vă, deci, să vă adunați mai des în Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Pentru că atunci cînd vă adunați des, sînt nimicite puterile Satanei…”.ai omului, duhuri distrugătoare. Cu toate aceste

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!