Direcția Silvică , Inspectoratul Silvic și de Vînătoare, Poliția și Jandarmeria pun la punct un nou plan de acțiuni de control pentru depistarea și combaterea infracțiunilor silvice. în aceste zile, fiecare instituție își stabilește propriul program, urmînd ca întregul plan de acțiuni să fie trimis spre aprobare prefectului județului. „Atribuțiile de coordonare vor reveni, de această dată, așa cum e și firesc, Inspectoratului Silvic și de Vînătoare. La acest plan vor fi racordate și Garda Financiară și cea de Mediu, dar numai pe acțiuni punctuale care necesită sprijinul lor. După ce va fi aprobat, planul poate fi pus în aplicare. Cel tîrziu săptămîna viitoare”, a declarat directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.