Control la lucrările de apărare

Administrator

Direcția Apelor Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor, va începe luna viitoare un control la lucrările cu rol de apărare împotriva inundațiilor. Acțiunea este dispusă de Ministerul Mediului și va urmări toate acumulările de pe Siret, Bistrița, îndiguirile pe rîul Trotuș și colectările de ape. „Se verifică starea construcțiilor, dacă acestea își îndeplinesc rolul, se stabilesc măsuri, cu termene și responsabilități pentru deținătorii obiectivelor astfel încît lucrările să îți atingă scopul pentru care au fost executate. în baza verificărilor se pot promova lucrări de investiții noi dacă situația din teren o impune”, spune Ioan Maftei, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor. La acțiune vor mai participa reprezentanți ai Hidroelectrica, Administrația Națională de âmbunătățiri Funciare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Stat în Construcții. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.