~4 min lectură • 0 comentarii

Cooperatia de consum bacauana tine steagul sus si la vreme de criza

Redacția Ziarul de Bacău

Reprezentantii celor 32 de cooperative de consum din judetul Bacau au procedat, la sfirsitul saptaminii trecute, la alegerea, pentru noi mandate de patru ani, a organelor de conducere a Uniunii Judetene a Cooperatiei de Consum (UJCC). Un mandat a fost, astfel, preluat de noul consiliu director, celalalt fiind acordat presedintelui uniunii, Ghiorghita Lazar, care isi continua activitatea din vechiul mandat. Alegerile au avut loc in Adunarea Generala a Cooperatorilor, care a analizat, cu acest prilej, si activitatea economico-financiara a uniunii pe anul 2008. Concluzia finala a adunarii a fost o regrupare a fortelor pentru ca sistemul cooperatist bacauan sa reziste si sub actualul val de criza.

Sistemul cooperatiei de consum a fost reorganizat acum patru ani, pe baza unei legi proprii. Cooperatorii apreciaza ca aceasta lege a avut efecte minime asupra activitatii lor, pentru ca cel mai mult au simtit efectele mediului economic, sub toate aspectele. „Ceea ce ne-a afectat foarte mult – a precizat Ghiorghita Lazar – a fost concurenta, in special aspectele ei neloiale, fiscalitatea tot mai grea, dar si resursele umane de care mai dispunem, sub aspectul implicarii, competentei si fidelitatii oamenilor”. Numai anul 2008 a venit, asupra activitatii cooperatorilor, cu o rata a inflatiei de 6,4%, un curs leu/euro mai mare cu 10,39% si leu/dolar cu 15,38%.

Scade numarul unitatilor comerciale cooperatiste

Cooperatia de consum din judetul Bacau a ramas, ca in toata tara, canalizata mai ales pe activitati de comert cu produse alimentare si nealimentare în sistem en-detail si en-gros, de alimentatie publica, de productie alimentara si nealimentara si de prestari de servicii. În proportie de 95%, activitatile sint localizate, insa, în mediul rural. Activitatea comerciala (inclusiv alimentatia publica) este activitatea principala a cooperatiei de consum, dar ponderea acesteia în total activitate economica a sistemului cooperatist bacauan de consum a fost de 90,20%, mai mica fata de anul 2007, cind a fost de 90,99%. Cele mai bune cooperative, la acest indicator au fost cele din Sascut, Rachitoasa si Podu Turcului. „Sub presiunea fiscala si concurentiala – a precizat presedintele uniunii -, asistam la o scadere a numarului unitatilor comerciale si la accentuarea fenomenului de externalizare a activitatii catre terti, prin închiriere. Astfel, la sfirsitul anului de raportare numarul unitatilor comerciale aflate în functiune era de 121, fata de începutul anului, cind erau 151, iar la sfirsitul anului 2006 erau de 162, iar în 2005 erau de 173 de unitati comerciale. În 4 ani, numarul unitatilor comerciale a scazut cu 52 unitati”. In conditiile diminuarii numarului de gestiuni, productivitatea medie pe gestiune a crescut de la 77.818 lei în 2007, la 103.122 de lei în 2008. Cea mai mare productivitate au avut-o cooperativele Rachitoasa – cu o medie de 268.420 de lei, Beresti Tazlau – cu 183.080 lei si Rosiori – cu 163.097 de lei.

Inchirierea activelor, o solutie la vremuri grele

Inchirierea activelor imobile excedentare ale cooperativelor de consum este si acum, dupa 20 de ani de functionare in noul sistem economico-social, o sursa importanta de finantare a activitatii curente si a celei de investitii, cu o pondere de 7,83,% din cifra de afaceri. La sfirsitul anului trecut, erau 229 de locatii date în închiriere de societatile cooperative. „Cooperativele – a opinat Ghiorghita Lazar – dispun, in continuare, de active importante, care ar putea sustine la fel de bine, ca pina acum, rezolvarea unor probleme ale acestora. Nu avem in intentie sa le instrainam, mai ales in conditiile in care piata imobiliara a cazut, dar avem pe ce ne baza in caz de nevoie. Putem, insa, inchiria unele dintre spatiile de care dispunem, temporar, in acelasi scop”. Cooperatorii au mai analizat activitatea de investitii si strategia pentru anul 2009, in care au in vedere inclusiv accesarea unor programe de finantare guvernamentale – dar asupra acestor aspecte ale activitatii lor vom reveni. Ei au mai ales si delegatii pe care ii vor trimite la Congresul Centrocoop – Uniunea nationala a Cooperatiei de Consum, care va avea loc pe 1 iulie. In aceeasi adunare generala, cooperatorii l-au sarbatorit pe Dumitru Koharchi, presedintele cooperativei Palanca-Agas, care a anuntat ca se retrage din activitate, dupa 42 de ani de munca in acest sistem.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.