Copii de la Școala nr. 17 au primit dulciuri și încălțăminte

Redacția Ziarul de Bacău

Copiii de la Școala numărul 17 din cartierul băcăuan Izvoare au avut ieri o zi plină de surprize. Ovidiu Budeanu, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Bacău, le-a oferit copiilor dulciuri și încălțăminte. Cei mici provin din familii cu venituri modeste și trăiesc fie în căsuțele sociale construite de Primărie, fie în case dărăpănate sau, în cel mai rău caz, în barăci. Acțiunea fost inițiată și coordonată de Simona Miron, cadru medical în rețeaua de medicină școlară. Ea a vrut să atragă atenția opiniei publice asupra acestei școli „a sărăciei”, dar și asupra acestei zone a orașului, care pare uitată de lume. „Există mulți copii bolnavi aici, care au nevoie de îngrijire. Cei care locuiesc în Izvoare sînt la marginea societății, pentru că încă ne luptăm cu păduchii și cu rîia. Familiile care locuiesc aici nu au apă curentă, nu au condiții. În calitate de cadru medical al acestei școli, am luat contact cu problemele lor, m-am atașat de ei și aș dori să le întind acestor copii o mînă de ajutor”, ne-a spus Simona Miron. „Ceea ce fac e un gest de suflet și mi se pare corect să dăruiesc celor care au o situație mai grea”, a declarat și Ovidiu Budeanu. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.