Copii părăsiți de părinții care pleacă la muncă în străinătate

Redacția Ziarul de Bacău

Sărăcia și lipsurile îi îndeamnă pe mulți români să părăsească țara, în căutarea unui loc de muncă. Numai din județul Bacău, zeci de mii de oameni au luat drumul străinătății. Ei au renunțat, temporar sau chiar definitiv la familii, în speranța că pe undeva prin lumea mare își vor găsi un loc de muncă mai bine plătit. în urma plecării lor au rămas o mulțime de copii pe care acum îi cresc bunicii, rudele mai apropiate sau chiar unchi și mătuși pe care înainte abia dacă îi cunoșteau. Dar există și cazuri în care minorii sînt lăsați în grija unor prieteni de familie sau a unor vecini „inimoși”, care sînt dispuși să își asume responsabilitatea creșterii unor copii care nu sînt ai lor. Așa se face că mulți dintre ei rămîn aproape nesupravegheați, liberi să își facă de cap și doar la un pas de a o lua pe drumuri greșite. De cealaltă parte, se află copiii care nu se mai pot bucura de nici un fel de libertate și care devin slugi ale rudelor sau unor oameni care au promis că „îi vor îngriji ca pe ochii din cap”.
în fiecare lună, în atenția Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău (DGPC) intră cazuri de minori a căror părinți lucrează în străinătate. Majoritatea provin din mediul rural. Problema lor nu este legată neapărat de lipsa hranei sau a unor condiții minime de trai, cît de faptul că nu li se mai acordă atenția necesară. Ei renunță foarte ușor la educație. Pentru ei, școala devine inutilă. „în ultimii ani, a crescut foarte mult numărul cazurilor de acest fel. Există comunități întregi în care părinții sînt plecați. Principalele probleme ale acestor tineri sînt referitoare la educație. Copiii nu mai vor să își continue studiile după ce termină clasa a VIII-a”, spune Delia Colac, șefa Serviciului pentru primire în regim de urgență.
Alți copii rămîn în grija unuia dintre părinți, sînt neglijați, ba unii sînt victime ale abuzurilor fizice sau psihice. Alina, o tînără de 22 de ani, a apelat la sprijinul Protecției Copilului și a Poliției, pentru a rezolva o problemă delicată de familie. Mama Alinei a plecat la muncă, în Italia, și l-a lăsat pe fiul cel mic, Ștefan, în grija Alinei și a tatălui ei, care obișnuiește să bea. Conflictul s-a terminat la poliție. „Fata nu a mai suportat și a sesizat că părintele bea și îi supune unor abuzuri psihice. Pentru că la mijloc se afla și un minor, a fost contactată Protecția Copilului. în urma discuțiilor pe care le-am avut cu toți membrii familiei, Alina a luat hotărîrea de a se muta în chirie, împreună cu fratele ei”, spune Delia Colac. în ultimii ani, în atenția DGPC Bacău au intrat sute de cazuri de minori ai căror părinți au ales să plece în străinătate. Pentru acești copii a rămas doar speranța că într-o bună zi se vor bucura de o familie adevărată. (Oana MĂGUREAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.