De la începerea festivalului ”Arlekin”, Școala „Spiru Haret” a desfășurat activități cu copii, în numele copiilor. Au avut loc excursii și concursuri cu premii desfășurate cu ajutorul claselor a III-a B și C, a II-a D, A și C, a I-a B și C, a IV-a A și C și a claselor gimnaziale. Unele din cele mai reușite spectacole au fost „Copilărie fericită”, care a fost oferit de clasa a II-a D în colaborare cu Grădinița „Florița”, concursul de creație literară în limba engleză la care au participat cei din gimnaziu și la care s-au oferit peste 50 de diplome, cît și concursul de desene pe asfalt, unde pentru că nu s-a putut stabili care desene erau mai frumoase, s-au acordat în jur de 100 de diplome. O alta demonstrație de succes a fost cea de ieri a copiilor de la clasele a I-a B și a III-a A. Aceștia au intrat într-o lume de poveste amintindu-ne de cele mai faimoase personaje ale literaturii: Scufița Roșie, Degețica, Cenușăreasa feți-frumoși și zmei ce au înfrumusețat copilăria fiecăruia.
Doamna Clemansa Măucă explică motivul acestei scenete: ”principalul obiectiv a fost ca elevii să prezinte personaje din operele citite”. (Alexandra Fulga, Colegiul „Ferdinand I”)de diplome. O alta demonstrație de succe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.