O inima imensa numita „iubirometru” i-a indemnat, duminica, pe micutii bacauani sa-si masoare dragostea fata de mamicile lor. Amplasata in piateta din fata Casei de Cultura, inima uriasa a fost imbratisata de sute de copii, fiecare imbratisare aratind, printr-un mesaj proiectat pe un ecran, cam cit de puternica este dragostea lor. Astfel, daca dragostea unui micut pentru mamica lui nu a putut fi masurata – „o iubesc pe mama mult de tot, dar nu stiu exact pina unde” – cea a altor micuti s-a „cuantificat” in „cel mai inalt etaj al celui mai inalt bloc din lume”, a ajuns uneori chiar „pina la soare” sau s-a dovedit a fi la fel de puternica precum iubirea „fata de o printesa”. In plus, fiecare imbratisare a fost „recompensata” cu baloane si alte surprize. Actiunea a facut parte din cadrul campaniei nationale „Maggi premiaza cele mai iubite mame”, poposita duminica, dupa alte sapte opriri, si in Bacau. Dupa cum mesajul campaniei sugereaza, mamicile cele mai iubite – conform „clasamentului” stabilit de iubirometru – au fost premiate pe loc cu produse Maggi la preturi de producator, fiind totodata, incurajate sa participe la un concurs de profil in urma caruia se ofera saptaminal un premiu de 10.000 euro. (M.R.)
Lasă un răspuns