Costel Alexandru Mihai, un copil de 13 ani din cartierul Poieni – Tîrgu Ocna, a fost găsit mort în apele Trotușului, după mai multe zile de căutări. Joi, 14 iulie, prima zi după ce viitura a distrus mare parte a orașului, copilul, încîntat că apele au crescut, a plecat la pescuit. „Foamea l-a împins la pescuit. Viitura care a venit miercuri peste întregul cartier al orașului a distrus totul de prin curțile oamenilor. Familia aceasta a rămas fără pic de grădină. Nu mai au nici animale, nici zarzavaturi. Peștele din apele Trotușului era singura sursă de hrană a familiei. De foame s-a dus la pescuit, de foame… „, ne-a povestit o vecină cu ochii în lacrimi.
O săptămînă, părinții băiatului l-au căutat, dar în zadar. Abia miercuri dimineață a fost văzut de niște puști care se scăldau la o distanță de șapte kilometri de locul unde acesta se înecase. Copiii au anunțat Poliția. Un echipaj format din pompierii oneșteni s-a chinuit mai bine de cinci ore să recupereze cadavrul din apele învolburate ale rîului. „A fost foarte greu să recuperăm cadavrul, deoarece era prins de curenții a două ape, între Trotuș și Cuba. Am reușit pînă la urmă să-l scoatem la mal cu funiile. Ne-am dat seama că este un copil după talie, dar mama a fost cea care l-a recunoscut după hainele de pe el. Altfel nu se putea, că era într-o stare avansată de degradare”, ne-a declarat ofițerul de serviciu al postului de poliție Tîrgu Trotuș. (Olimpia FILIP, Bianca TOMESCU)ă recuperăm cadavrul, deoarece era prins de curenții a două ape între Trotuș și Cuba. Am reușit pînă la urmă s
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.