Microbiștii băcăuani vor afla în cursul dimineții de astăzi dacă, cel puțin pînă la toamna anului viitor, județul Bacău va mai avea sau nu reprezentantă în divizia B. Antrenorul Dan Moței a fixat pentru astăzi, la ora 11,00, reunirea lotului în vederea meciului din etapa a VIII-a cu FCM Tîrgoviște. Jucătorii au promis că vor veni, dar au avertizat că își vor vedea de treaba lor dacă problemele financiare nu se vor rezolva măcar în parte. „Nu se mai poate așa. Am înțeles că, acum, clubul trece prin momente mai grele și am intrat pe teren, unde, cel puțin în ultimele două etape, cred că ne-am făcut treaba destul de bine. După victoria de la Botoșani nici un șef nu ne-a spus nici măcar felicitări. Marți dimineață (astăzi, n.r.) vom veni la stadion, dar dacă nu se va găsi nici o rezolvare sîntem deciși să ne vedem fiecare de treaba noastră”, au declarat, la unison, mai mulți jucători, care, sîmbătă, au fost puși în jenanta postură de a împrumuta bani pentru a ajunge acasă. Din păcate, șansele de salvare a clubului moineștean par a fi minime, pînă ieri la prînz nici primarul Vasile Ailincăi, nici președintele Relu Adam neavînd o soluție concretă pentru supraviețuirea Petrolului. Mai mult, primarul de Moinești a luat deja în calcul posibilitatea dispariției echipei de fotbal. „Vom vedea astăzi (ieri, n.r.) și mîine (azi, n.r.) ce putem face, dacă păstrăm sau nu echipa. Stau însă, și mă gîndesc dacă mai merită să mă zbat, în condițiile în care unii vor să dau pentru echipa de fotbal și restul activităților , gen «Zilele Moineștiului», să nu le fac. în plus, dacă își făceau treaba și învingeau sîmbătă, mă putem duce cu săru’mîna pe la diverse firme să cer bani, dar așa…Să văd cum o să se descurce fără mine, pentru că prea puțini știu că unii de abia așteaptă ca această echipă să se desființeze”, ne-a declarat primarul Vasile Ailincăi. în aceste condiții, de pe coliva Petrolului Moinești pare a mai lipsi doar bomboana. Totuși, în fotbal s-au mai văzut minuni. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.