Actorul Alexadru Repan a riscat enorm asumindu-si in repertoriu un spectacol insipirat din cartea “Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, avind in vedere extraordinara complexitate caracterologica a personajelor, care parca picteaza viguros Bucurestiul medieval, cu toate stralucirile si abjectiile lui. Riscul s-a dovedit a fi un succes, actorul avind talentul investigarii si redarii scenice a unor straturi subterane ale naturii umane, prin dezvaluirea rafinata a unor comportamente aparent fara explicatie. In plus, a evocat cu mare putere de convingere atmosfera din lumea boema a Bucurestiului, cu intregul ei cortegiu de habitudini si apucaturi. Conturarea profunzimii si originalitatii personajelor, a caracterelor puternic individualizate, combustionate neintrerupt de o tensiune a cautarii neincetate de sine, este o particularitate a cartii pe care Alexandru Repan o exploreaza si o vizualizeaza cu o forta dramatica putin obisnuita. Povestitorul, Pasadia, Gogu Pirgu sau Pantazi capata in interpretarea actorului contururi fine sau tuse groase, fiind supuse unor romantice analize raporturile interumane. Sint locurile unde se intilnesc aproape paroxistic simpatia cu abjectia, atractia cu repulsia, starea de vis si cruda realitate, bonomia cu tigania – intreaga lume pestrita a Bucurestiului de altadata, cu circiumioarele, cafenelele si ruinele imburuienite ale vechilor curti domnesti sau boieresti. Circula prin ele balcanismul cel mai infectant, levantenismul cel mai molipsitor, lumea unor clase sociale suprapuse, dar convergente in apucaturile lor. Nu exista in textul asumat de actor ciocniri ale unor vointe, ci opozitii culturale, privind viata din fondul launtric, intim, al fiecarui personaj, obiectivata, apoi, in comportamente dintre cele mai bizare sau (chiar) murdare, ca in cazul lui Gogu Pirgu. Un astfel de personaj, socotit a fi cea mai jegoasa creatura umana, a avut succes si in trecut, are si astazi. Gogu Pirgu si nu altul ajunge prefect, deputat, senator, om de mare succes, chit ca este licheaua cea mai ordinara intilnita in lumea mare. Seamana ceva, ceva, sau foarte bine cu ce se intimpla astazi? Parca da! Iata cum Alexandru Repan a reusit sa aduca in contemporaneitate o lume trecuta, uitata si totusi prezenta in fiecare dintre noi.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns