Credite subvenționate pentru cei cu nevoi speciale

Administrator

Băcăuanii afectați de dizabilități de ordin fizic sau psihic beneficiază de luna aceasta de prevederile unei legi noi privind protecția și promovarea drepturilor acestei categorii, a anunțat ieri Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
Potrivit noilor norme din domeniu, gradele de handicap nu mai sînt numerotate, ci denumite «grav», «accentuat», «mediu» și «ușor». „Dacă pînă recent indemnizațiile specifice difereau după handicap și depindeau de venituri, acum persoanele cu dizabilități, indiferent dacă realizează sau nu venituri, se bucură de prestații sociale în funcție de gradul de handicap și de un buget personal complementar. Astfel, cei cu handicap grav primesc 179 de lei pe lună și cei cu handicap accentuat, 147 lei. Bugetul lunar este de 80 de lei pentru handicapul grav, 60 pentru cel accentuat și 30 pentru cel mediu. Nu pot beneficia de aceste venituri persoanele cu dizabilități aflate în detenție, asistate în centre speciale sau îngrijite de asistenți personali profesioniști”, a declarat directorul Sorin Brașoveanu. Aceleași norme oferă adulților cu handicap grav sau accentuat ori famillilor care au în grijă cel puțin un copil cu nevoi speciale posibilitatea de a face împrumuturi cu dobîndă plătită de stat pentru a cumpăra un mijloc de transport sau a adapta o locuință. De asemenea, persoanele cu handicap grav și accentuat sînt scutite de la plata taxelor vamale și accizelor la introducerea în țară, o dată la cinci ani, a unor autoturisme adaptate. Tot de la intrarea în vigoare a noii legislații apar asistenții personali profesioniști, prezentați de DGASPC ca „alternativă la sistemul rezidențial”, asistenți de care vor beneficia persoanele cu handicap grav sau accentuat care nu au locuință și nici salariu sau veniturile lor lunare sînt mai mici de un salariu mediu pe economie. în afară de salariul normal, asistenții vor primi bani pentru cheltuielile lunare cu hrana, îmbrăcămintea, igiena și cazarea celor de care au grijă.
„De mai multe facilități se bucură mai nou și persoana care are în grijă un copil cu dizabilități. Ea va beneficia de concediu plătit de creșterea micuțului pînă la vîrsta de șapte ani și reducerea programului de lucru la patru ore sau chiar concediu medical, dacă micuțul este mai mic de 18 ani și are nevoie de tratament medical. Dacă părintele copilului cu handicap are la rîndul lui nevoi speciale, el va primi, pînă cînd micuțul împlinește șapte ani, o indemnizație specială de creștere a copilului, într-un cuantum ce nu a fost încă stabilit”, a mai precizat Brașoveanu.
Pînă în 2010, mai asigură legea, băcăuanii cu handicap se vor putea mișca liber în spațiul public, grație termenelor concrete date firmelor și autorităților pentru accesibilizarea acestuia. Astfel, pînă la primăvară, operatorii de telefonie și bancari trebuie să-și adapteze serviciile pentru a fi accesibile și celor cu handicap. în următoarele cinci luni, operatorii de taxi sînt obligați să aibă cel puțin un autoturism adaptat nevoilor acestei categorii. Iar pînă la sfîrșitul anului, autoritățile trebuie să aibă pagini de internet accesibile, pictograme pentru serviciile publice sau telefoane adaptate pentru surzi. (Alin LEANCĂ)rebui

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.