~5 min lectură 0 comentarii

Cribs a adus Mama zeilor în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Cunoscutul restaurant a deschis al doilea sezon al degustărilor cu seria „Divinitățile vinului” de la Halewood Wins. Ordinul European al Cavalerilor Vinului i-a fost partener fidel.

econ.halewood

Petru DONE

Restaurantul Cribs, din Bacău, a deschis, de curând, al doilea sezon al degustărilor de vinuri, evenimente dedicate atât inițiaților, cât și celor care vor să pătrundă tainele acestui domeniu în prezența reprezentanților unor cunoscute case de vinuri din România și a unor oenologi sau somelieri celebri ai acestora. Deschiderea noului sezon la Cribs a fost asigurată de compania Halewood Wines, dar și de Ordinul European al Cavalerilor Vinului, reprezentat de Mihai Petre Anghel, Judex de Vino (judecător al vinului) în Legatul Iași, din Consulatul României, care are membri și în Bacău și care a dat evenimentului aura unei ceremonii nobiliare, de înaltă clasă.

Degustările de la Cribs au devenit, astfel, adevărate evenimente culturale, în care noblețea vinului face masă bună cu arta culinară. Maestrul de ceremonii a fost, de acestă dată, somelierul Marius Bratu. „Am degustat – ne-a declarat somelierul – o selecție de vinuri care fac parte dintr-un proiect inovator, pe care noi l-am numit «Divinități din lumea vinului», prin care încercăm să identificăm diverse terroir-uri din zone cu un potențial foarte bun, în care se produc vinuri unice. Vinuri care să scoată în evidență terroir-ul și să aducă pe masa consumatorilor acel raport preț/calitate al zonei. Am adus, deci vinuri din via Rheia (din Dealu Mare), care este Viognier, un Chardonnay din via Thea (din Sebeș, Podișul Târnavelor), supranumită și Mama zeilor, dar și două vinuri roșii, un Pinot noir și o Fetească neagră (din Dealu Mare, de la Vârfu cu Dor) și spumantul Rhein Extra, sortimentul Rose, pe care noi îl furnizăm exclusiv casei Regale a României. Regele este totdeauna însoțit, la masă, de vinurile produse de furnizorii Casei Regale, între care ne numărăm, dar noi suntem singuri pentru vinul spumant.”

Vinuri și bucate ca la masa zeilor

Nimeni nu s-a atins, însă, de vinuri până când nu a aflat cum se face practic degustarea. Somelierul a explicat totul și a dat de fiecare dată tonul. Imediat, pe masă au apărut și bucatele cele mai potrivite soiurilor de vin. Astfel, Rheia (Viognier) a fost acompaniată de o frigăruie de curcan cu salsa și mentă, Theia (Chardonnay) de exoticul Tempura de Gamberi, Kronos (Pinot noir) de Stracitto de vită alla Parmigiana, iar la final Hyperion (Fetească neagră) de portocalele umplute cu ciocolată.

Atmosfera evenimentului s-a colorat treptat. Dar „pata de culoare” au adus-o, de la început cavalerii vinului, care au etalat cu mândrie insemnele Ordinului și care au vorbit despre acesta. „Noi – a spus Mihai Petre Anghel – suntem un grup de oameni din România, uniți într-o nobilă acțiune: păstrarea tradițiilor culturale în domeniul vinului. Orice bun cultural, orice activitate economică au, de multe ori, ca vector, vinul. Iată, de exemplu, aceste degustări de vinuri, care pot fi organizate în multe restaurante, care pot atrage altfel clienții, dacă aceștia știu că vor afla cum se bea vinul, în compania căror feluri de mâncare merg anumite soiuri de vin, cum pot recunoaște un vin bun sau pur și simplu ce fel de vin beau. Noi suntem, astfel, alături și de consumatori și de șefii de restaurante, dar vrem să dezvoltăm și turismul viniviticol.” Ordinul este o organizație internațională de drept privat, prezentă în 27 de țări, cu peste 5.000 de membri. Sediul său central este în orașul liber Eisenstadt, din Austria, iar coordonarea activității sale o face un Senat, condus de doi consuli. Structurile naționale sunt organizate în consulate, conduse de proconsuli, cu subdiviziuni: Legatele și Scaunele cavalerești. Frăția își revendică tradiția din ordinele cavalerești medievale, în special din cea a Ordinului Sf. Gheorghe, de la 1273, respectiv 1308 și 1468, de la care a preluat principiile de bază ale cavalerismului – cinstea, onoarea, demnitatea și morala creștină.

Cine este compania Halewood

Compania Halewood International Ltd. a fost înființată în 1978 de John Halewood și a devenitcea mai mare casă independentă producatoare de vinuri și bauturi alcoolice din Marea Britanie. Cu o cifră de afaceri anuală de peste 500 de milioane de euro, Halewood International Ltd. distribuie peste 1.400 de produse pe teritoriul Marii Britanii și în 30 de țări din toată lumea. După o investiție de 10 milioane de euro, compania deține patru subsidiare în România. „În 1998 – am aflat de la Daniel Fânu, director de vânzări pe zona Moldova – au cumpărart cramele Prahova, pe care le-au dezvoltat permanent, pentru că intenția companiei este de a identifica zone cu ponțial foarte bun, care să producă vinuri unice și nu doar din Dealu Mare. De aceea, acum se lucrează și în zona Sebeș. În prezent avem 21 de case de vinuri partenere.”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.