• un gardian public a fost împușcat din joacă de colegul său • tragedia s-a petrecut pe Barajul de la Valea Uzului, considerat un obiectiv strategic
Barajul de la Valea Uzului, considerat obiectiv strategic, a fost teatrul unei tragedii petrecute duminică seara. Unul dintre gardienii publici care asigurau paza obiectivului a fost descoperit împușcat în condiții inițial suspecte. Dumitrel Muraru, de 24 de ani, din Comănești, împreună cu Marian Merchez, 22 ani, și Valerian Ghiurcănaș, 23 ani, și-au luat postul în primire duminică, în jurul orei 15.00, și nimic nu prevestea vreun eveniment nedorit. Nici chiar controlul efectuat de comandantul pazei, la cîteva minute după intrarea în serviciu a celor trei, nu a scos la iveală vreo abatere. Surpriza cea mare s-a petrecut în jurul orelor 17.30, cînd Octavian Radu, directorul Sistemului Hidrotehnic Trotuș ce administrează barajul, a fost anunțat telefonic de unul dintre gardieni că Dumitrel Muraru a fost găsit împușcat. „Imediat am anunțat poliția din Dărmănești și, împreună cu un procuror, am plecat la baraj. L-am găsit pe gardian într-o baltă de sînge, cu pistolul mitralieră lîngă el. Din încărcător lipseau două cartușe și ceilalți doi gardieni au spus că Muraru s-a sinucis”, povestește directorul Radu.
Cum Hanul de la Valea Uzului, aflat în imediata vecinătate, se afla în renovare, și deci nu existau martori, anchetatorii au luat de bună declarația celor doi gardieni publici și au continuat cercetările în cursul zilei de ieri. Pe baza probelor adunate, procurorii au stabilit că, de fapt, cel care-l împușcase pe Muraru era Marian Merchez. El și-a recunoscut fapta, însă a afirmat că totul a fost o joacă. Merchez a povestit că a încercat să-i verifice arma colegului său, însă pistolul mitralieră s-a descărcat din greșeală în gîtul lui Muraru. El nu a putut însă explica de ce a tras două cartușe. Urmează ca medicii legiști să stabilescă dacă ambele gloanțe au pătruns în trupul gardianului public sau doar unul l-a nimerit în gît. Procurorul Mihaela Munteanu, purtătorul de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, ne-a declarat că ancheta în acest caz continuă, urmînd ca magistrații să se pronunțe dacă vor emite pe numele gardianului public un mandat de arestare. „Marian Merchez este cercetat sub acuzația de ucidere din culpă. În cazul în care va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cuprinsă între zece și 20 de ani de ani de închisoare”, ne-a declarat Mihaela Munteanu.
Victima ducea în spate cinci suflete
Pentru rudele lui Dumitrel Muraru, tragedia este de neimaginat. Tînărul a decis să devină gardian public în urmă cu doi ani, după ce tatăl s-au s-a prăpădit, înecat la Galați. De atunci, el a fost singurul susținător al familiei sale, compusă din încă cinci suflete. Trei dintre frații săi sînt minori, sora sa este studentă la Iași, iar mama sa este șomeră. Deoarece nu puteau face față cheltuielilor, Dumitrel și mama sa au decis în acest an să se debranșeze de la rețeaua de termoficare. „Era singurul care aducea bani în casă. Două milioane, atît cît primea, tare ne prindeau bine. Nici nu știu cum o să ne descurcăm. Era un băiat liniștit și nu avea probleme nici acasă, nici la serviciu. Duminică, cînd a plecat la muncă, era vesel, m-a sărutat și m-a întrebat, ca de fiecare dată, dacă i-am pus cafeaua. Nu era omul care să-și pună capăt zilelor. În mod sigur a fost omorît”, spune cu ochii în lacrimi Angela Pochișcanu despre copilul său din prima căsătorie. Și asta, înainte ca femeia să fi aflat decizia procurorilor. Ea ne-a mai declarat că nu va avea puterea să-și vadă copilul mort și că vrea să rămînă cu imaginea lui așa cum era, înainte de a pleca în ultima sa zi de serviciu. Și de viață. (Florin CRĂCIUN)
pe raster
ITM verifică legalitatea documentelor de angajare a celor doi gardieni
Moartea tînărului gardian din Comănești este anchetată și de
inspectorii de muncă. O echipă formată din doi angajați ai
Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău s-a deplasat la
sediul Gardienilor Publici din Bacău pentru a verifica dosarul de
angajare al lui Dumitrel Murariu. Ancheta a continuat apoi la Valea
Uzului, unde s-a produs accidentul. „Pentru că incidentul s-a
petrecut în timp ce victima era la serviciu, inspectorii noștri vor
verifica dacă este un accident de muncă sau nu”, ne-a declarat Dan
Buftea, purtător de cuvînt la ITM Bacău. La finalul anchetei, inspectorii de muncă vor stabili cui revine responsabilitatea producerii acestui accident mortal și dacă va aplica sau nu sancțiuni pe linia relațiilor de muncă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns