~2 min lectură 1 comentariu

Personalul APM Bacău intră în protest zilnic. Angajații sunt nemulțumiți de salarii

Andra Juverdeanu

Angajații APM Bacău intră în protest zilnic, începând de astăzi, 20 mai 2024, între orele 10:00 – 12:00, cu încetarea activității instituției, pentru obținerea alinierii salariale cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

„Solicităm îndreptarea omiterii categoriei noastre de funcționari publici din prevederile OUG 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară”, au transmis angajații APM Bacău.

Pe durata protestului, 20 – 23 mai, se suspendă activitatea de primire de dosare de reglementare în format pe hârtie/corespondență aferentă și completări în format electronic. Activitatea de primire documentații pentru reglementare va avea loc doar vineri, 24 mai, între orele 09:00 – 10:00.

„Transmitem beneficiarilor serviciilor de reglementare ale APM Bacău solicitarea de a înțelege demersul legitim al angajaților. Durata protestului depinde de cât de rapidă este reacția forurilor decizionale. Suspendarea va fi anulată de îndată ce se publică în Monitorul Oficial actul legislativ care elimină discriminarea salarială”, au mai transmis angajații APM Bacău.

Joi, 24 mai, începând cu ora 10:00, angajații APM Bacău vor participa alături de angajații celorlate APM-uri din țară la un miting de protest la București.

În cazul în care doleanțele nu vor fi îndeplinite, săptămâna viitoare angajații APM Bacău vor continua mișcările de protest.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    Josif
    22 mai 2024, 05:41
    0

    E nvoie de multi la privat. Mergeti la privat oameni buni!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.