Restructurarea portofoliului de societati comerciale la care SIF Moldova are participatii este o politica urmarita permanent de conducerea acesteia. Presedintele Costel Ceocea crede ca mai ales la vreme de criza economica este bine sa te uiti atent la lichiditati si la calitatea portofoliului. Acest principiu este, insa, urmarit de mai multa vreme, iar cele mai rasunatoare exemple de actiune in acest fel sint, recenta iesire a SIF Moldova din actionariatul Bancpost, iar cu ceva mai mult timp in urma renuntarea la actiunile fostului combinat siderurgic de la Galati.
„La vreme de criza economica – spune Costel Ceocea -, esti obligat sa compensezi, prin management, unele dificultati si specificitatea activitatii pe care o gestionezi. Ne uitam bine la structura lichiditatilor pe care le avem”. SIF Moldova are in portofoliu actiuni ale unor societati comerciale din unele domenii de activitate, asa cum au fost elerepartizate la infiintarea celebrelor FPP-uri. Mersul economiei romanesti a adus serioase modificari in raportul de forte in industrie, agricultura si servicii, astfel incit ce era, la inceput, valoros a palit cu timpul. Fenomentul s-a simtit in valoarea portofoliilor celor cinci SIF-uri. „Am gestionat ani si ani si am pierdut un start foarte important – a precizat Costel Ceocea. Am lucrat ani intregii cu toate conturile blocate, datorita situatiei de la fostul FPP II Moldova. Litigiile legate de biletele la ordin ne-au tinut in aceasta situatie. Am avut un start intirziat in piata de circa patru ani. Totusi, sa observam ca in ultimii noua ani SIF Moldova are cea mai buna evolutie a activului net, dintre toate SIF-urile”. Raportarile privind activul net, la semestrul intii, au dat un semnal privind aprecierile asupra activelor SIF, dar in special ale societatilor cotate la Bursa. S-a observat, pe timpul de manifestare a crizei, ca activele SIF Moldova, in comparatie cu ale celorlalte SIF-uri, au fost mai afectate.
Criza economica, o noua incercare
In perioada de criza, de acum, apar, pe linga piedici, si multe oportunitati, desi le sint si acestora asociate multe categorii de riscuri. Oportunitatile sint date de evolutia unor titluri pe piata de capital, care vor mai avea mult timp variatii acceptabile de minus 15, plus 20 de procente, dar unele cu variatii si mai mari. „Noi, prin experienta – a opinat presedintele SIF Moldova -, trebuie sa ne repozitionam si pe alte categorii de operatiuni, chiar speculative, in piata. Va trebui sa valorificam din evolutia unor emitenti si, mai ales, din tendintele de apreciere a pietei. Este de vorba de emitentii care, pe fondul revenirii pietei si a economiei in general, se vor orienta catre pietele externe. Pe acesti emitenti ii vom analiza si ii vom aduce in portofoliu”. Iar Germania, Franta si Polonia au manifestat deja cresterea cererii pe piata, mai ales in infrastructura si energie alternativa.
De ce a renuntat SIF Moldova la Bancpost
Perla coroanei in portofoliul fiecarui SIF sint participatiile la bancile comerciale. Si acestea trebuie privite pe termen mediu si lung, asupra modului in care vor fi afectate de piata, cum se manifesta in raport cu obligatia de a gestiona efectele unei crize care nu a avut precedent si pentru care nimeni nu poate da solutii, dar si expunerea pe care SIF-urile o au pe aceasta categorie de detineri. „Noi facem pentru fiecare banca o analiza de genul celei fundamentale de pe piata de capital, asupra structurii actionariatului, a manifestarii pe piata nationala si pe pietele emergente – a mai spus Costel Ceocea. Este primul an in care piata din Romania raspunde ca toate clelelalte piete contextului international. Asa am ajuns la concluzia de a vinde participatia la Bancpost. Am tras semnale de alarma, in acest sens, inca din 2007, ca si anul trecut. Am constatat ca rezultatele si mai ales consecintele unui program de reorganizare si de imbunatatire a performantelor managementului nu mai corespund exigentelor noastre. Am mai constatat, in consecinta, ca politicile bancii privind gestionarea activitatii specifice in sectorul ei si mai ales in structura clientilor nu mai sint macar la nivelul celorlalte banci. Am inregistrat, perioadic, scaderi ale performantelor bancii, mai ales la vreme de criza economica, dar nu neaparat din cauza acesteia. Noi sintem un actionar minoritar, captiv, pentru care exit-ul din asemenea context nu este facil, nu permite multe alternative de negociere. De aceea, am hotarit iesirea din actionariat. Dar, pe Bancpost am iesit bine, cu o lichiditate buna, pe care o vom valorifica”.
duty a zis
cu „experienta” fostilor angajati de la sov invest (acum ajunsi la sif 2) sigur se va ajunge pe „culmile” abisului