• trei bărbați care au neglijat să-și achite amenzi sînt pasibili de închisoare
Trei bărbați din Onești ar putea ajunge după gratii pentru că nu și-au achitat niște amenzi date de polițiști. Vasile Călin, Romel Mateeș și Florinel Răducan au fost sancționați contravențional de polițiștii oneșteni cu amenzi între 150 – 400.000 de lei, pentru tulburarea liniștii publice. Pentru neplata amenzilor, Poliția din Onești a solicitata Judecătoriei transformarea amenzii contravenționale în închisoare. Cei trei nu au introdus plîngere împotriva procesului-verbal, acesta rămînînd definitiv, așa că s-a trecut la executarea amenzii. Direcția Generală a Finanțelor Publice a încercat executarea silită a amenzii, somîndu-i pe cei trei să achite banii în 15 zile. Cum cei trei nu s-au grăbit să dea vreun leu, dar nici nu și-au manifestat în instanță opțiunea de a executa muncă în folosul comunității, amenda s-a transformat în închisoare contravențională. Judecătorii au hotărît ca Vasile Călin să execute 40 de zile închisoare, Romel Mateeș, 20 de zile și Florinel Răducanu, 15 zile. Nemulțumiți de hotărîrea instanței, cei trei au plătit amenda, după care au făcut recurs cerînd instanței să nu mai fie obligați la pedeapsa închisorii. (M.B.)
Lasă un răspuns