Cu mască și fără mască!…

* Românii Basarabiei moldave sau moldovenii Basarabiei românești?

Astăzi – 27 martie, ziua unirii Basarabiei cu patria-mamă, la Chișinău este serbată de zor Ziua Mondială a Teatrului. Desigur, într-o zi vor cădea niște măști… * Mica Moldovă de răsărit plătește încă pentru bogățiile pe care le are * Renașterea unei națiuni se face cultural și economic, nu politic și militar.

Republica Moldova va intra, curînd, pe primele pagini ale presei mondiale din motive cît se poate de prozaice și pragmatice. Unul dintre ele este soarta Transnistriei. Adică, va reuși Putin să păstreze capul de pod “rusesc” (gestionat militar și economic de Moscova), aflat la granița cu Ucraina și de pe care țarii ruși și sovietici erau obișnuiți să scruteze și să controleze Balcanii? Altul este destinul Republicii Moldova înseși. Va reuși Voronin să aplice doctrina oltenească a “păstrării independenței, suveranității și integrității scumpei noastre patrii, Republica…”? Va mai descinde președintele Băsescu în Chișinău să dea mîna cu patrioții reîntregirii naționale? Adică, va mai exista un stat cu numele de Republica Moldova, sau România va fi prima care să nu-i mai recunoască existența politică, după ce tot România a fost prima țară care i-a recunoscut existența de sine stătătoare? Lucrurile păreau, după 1990, să se reașeze în vechea albie de vasalitate și de umilire față de ursul rus: România lui Iliescu și Serbia lui Miloșevici erau mărgelele succesive în șiragul care începea cu Rusia și Belarus, continua cu Ucraina prorusească și se prelungea firesc cu Transnistria din Republica Moldova. Din tot acest șirag, la ora actuală doar belarusul Lukașenko mai contează.

Am creionat acest tablou strategico-politic în scopul contextualizării afirmațiilor ce vor urma. Sînt convins că orice scriitură pe o temă dată trebuie să aibă măcar un dram de utilitate, de rost, de noimă. Nu am fost și nu sînt adeptul cosmetizărilor de dragul unei presupuse finalități pozitive. Prefer adevărurile fruste și dureroase mîngîierilor pe creștet cu profit net calculat cu exactitate de către mîngîietor. Iar strategii cancelariilor au mizat mereu pe politica biciului și zăhărelului. Pentru românii de peste Prut s-a adoptat adesea o atitudine “mămoasă”, de “protecție” și de îngăduință pasageră în vederea obținerii de… recunoștință, de acceptare a unor adevăruri sau de adoptare a non (re)acțiunii ca mod de viață. Au aplicat această strategie și rușii și sovieticii, dar și românii care cunoșteau reflexele deja funcționale la nivel de populație. De aici s-a născut o adevărată filozofie a supraviețuirii moldovenilor: logica lui “și-și”, care a luat de mult locul logicii “ori-ori”.

Totodată, vreau să mă separ de interesele patriotarde și partidice formulate cu mult tupeu atît în unele documente oficiale, cît și în faptele diurne ale semenilor noștri. Prea ades s-a jucat partidic “cartea basarabeană” în istoria noastră recentă. Imediat după 1990, cînd podurile de flori s-au tot dus pe apa Prutului, multe dintre prea-multele partide postdecembriste organizau mitinguri de sprijin pentru Basarabia. Un miting FSN era contracarat rapid de unul PNȚcd, de unul PNL etc. Basarabia ajuta, în continuare, prin simpla sa existență, la dezbinarea socială a românilor din țară sub pretextul unirii Basarabiei cu Țara…

Tema denumirii limbii vorbite de cetățenii proaspătului stat independent Republica Moldova a făcut să curgă tone de cerneală în toate publicațiile de pe ambele maluri ale Prutului, în timp ce marile mafii formate și din profesioniștii serviciilor proaspăt “desființate” de noile autorități construiau cu sîrg noua clasă de feudali superbogați. Oficialii români au acționat agresiv și neinspirat pentru introducerea glotonimului “limba română”, cu consecința firească (și probabil așteptată și negociată de forțele pro ruse de la București) a adoptării de către Chișinău a glotonimului “limba moldovenească” și a proliferării masive a limbii ruse în presă și în administrație. Subsemnatul, naiv, dar cu speranța unei armonizări culturale firești între populațiile de pe cele două maluri, am propus o variantă de tranziție care ar fi avut, oricum, o șansă mai bună de a fi acceptată: limba moldo-română. Consecința? Ziarele din Iași au scris despre “trădătorul Drugus”, cele din Chișinău (pro-rusești, via București) au bagatelizat și ironizat ideea, iar Parlamentul Republicii Moldova a decis denumirea “corectă”: limba moldovenească. Pentru autorul acestor rînduri a urmat o “delicată” expulzare din statul la a cărui naștere am asistat timp de circa șase ani. (În treacăt fie spus, după ce savanți români și moldoveni au demonstrat “științific” că limba moldovenească este doar rodul propagandei kaghebiste sovietice, citesc în Ziarul de Bacău din 20 martie, în articolul semnat de prof. dr. Dumitru Zaharia: “La 26 iulie 1631, boierii moldoveni din Cotnari au scris Sfîntului Scaun că oamenii de credință catolică din Moldova vorbeau numai limba moldovenească”).

Unii (români, ruși, ucraineni) declară și acum iubire și sprijin perpetuu fraților moldoveni, susținînd că doar ei le vor binele, iar toți ceilalți le vor doar răul. Tacticile manipulatorii se aplică permanent și insidios, urmînd ca decenal, anual, semestrial sau lunar să se facă sofisticate analize de evaluare a costurilor și beneficiilor, de mutare a recuzitei pe alte planuri și de construire de noi teorii, strategii sau campanii de scriere a “adevăratei” istorii, de sugerare a unor comportamente generatoare de beneficii partajabile între actori etc.

Avem sub ochii noștri o istorie trăită în ultimii 17 ani, dar care deja este scrisă în ”n” variante care mai de care mai autentică, mai veridică, mai cinstită și mai completă decît celelalte. Cred că este foarte bine motivată apariția manualelor alternative de istorie. Le accept, cu un amendament însă: acestea să nu fie adresate elevilor și studenților, ci doar oamenilor politici pe post de argumente electorale…

În aceste contexte de o relativitate ce frizează absolutul, publicarea unor opinii de observator direct și de trăitor pe viu al multor evenimente poate fi utilă celor care chiar vor să audă și lucruri adevărate, nu doar slogane și clișee care să le facă plăcere, să le dea fiori patriotici și dor de mărire. (Liviu Drugus, Universitatea Bacovia)care cunoșteau reflexele deja funcțio

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!