Chimiștii din Borzești investesc în modernizare
• Chimcomplex aplică trei programe finanțate din surse proprii și fonduri guvernamentale nerambursabile
Societatea Chimcomplex Borzești pune în aplicare trei programe de investiții prin care procesele tehnologice la fabricația mai multor produse chimice sînt adaptate normelor europene de calitate și de mediu. „O parte dintre proiectele de dezvoltare – spune directorul general al combinatului, Virgiliu Băncilă – rezolvă și probleme de interes public, în special cele care vizează protecția mediului, motiv pentru care sînt luate în considerare ca surse potențiale de finanțare și oportunitățile oferite de fondurile de preaderare destinate susținerii investițiilor din România. Pentru o parte dintre aceste proiecte a fost depusă documentația de solicitare a sprijinului financiar nerambursabil de la instituțiile statului care administrează asemenea fonduri”.
Primul program de investiții aplicat acum la Chimcomplex are drept țintă modernizarea și dotarea laboratoarelor de etalonare și testare a produselor fabricate și acreditarea acestor laboratoare conform cu standardul SR EN ISO 17025. Realizarea acestui Program – spun surse din combinat – este finanțată în cea mai mare parte din surse proprii, dar a fost obținută și o finanțare nerambursabilă de 60.000 de euro alocată din fondurile guvernamentale administrate de Ministerul Economiei și Comerțului. Programul se va încheia la sfîrșitul trimestrului al doilea al anului 2007, cu auditarea și acreditarea laboratoarelor și va însemna un plus de competitivitate obținut prin creșterea calității produselor și a încrederii clienților.
în paralel cu acreditarea laboratoarelor, se derulează un Program pentru creștera competitivității produselor prin aplicarea și certificariea Sistemului de management integrat al mediului și al calității, pentru care vor fi atrase și alte resurse financiare provenind din fonduri comunitare și guvernamentale puse la dispoziție agenților economici care îndeplinesc condițiile cerute pentru finanțare. în aceiași preocupare, de creștere a competitivității și de dezvoltare
durabilă, se înscrie și Programul de investiții pentru achiziționarea de tehnologii
noi și performante, care să realizeze valorificarea superioară a produselor
secundare rezultate din procesele tehnologice aflate în exploatare, incusiv
distrugerea deșeurilor (o instalație pentru reconcentrarea acidului
sulfuric, incineratorul pentru distrugerea clormetanilor etc) și de fabricare a
unor produse care să fie oferite clienților ca înlocuitori pentru produsele
mai puțin ecologice pe care aceștia le utilizează (cum este fabricarea
clorurii de calciu fulgi ca înlocuitor pentru clorura de sodiu utilizată ca agent
de deszăpezire a drumurilor). „După privatizarea societății, finalizată în 2003 – a precizat Virgiliu Băncilă -, Chimcomplex Borzești a înregistrat în fiecare an creșteri semnificative la toți indicatorii de performanță. La baza acestor realizări se află acțiuni ale căror rădăcini se întind și dincolo de orizontul 2003, mergînd pînă la nivelul anului 1996, cînd în combinat s-a finalizat cea mai mare investiție din industria chimică românească a anilor ’90, care la vremea respectivă a costat peste 80 de milioane de dolari, și cînd societatea a devenit, în decembrie 1996, prima unitate din industria chimică românească în care a fost aplicat și certificat Sistemul de management al calității – conform SR EN ISO 9001”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.