• municipalitatea băcăuană va rezilia conctractele încheiate cu băcăuanii care nu au construit nimic pe terenurile concesionate
Băcăuanii care au concesionat, în ultimii ani, teren aflat în domeniul public, fără să fi apucat să construiască ceva pe el, în termenul în care s-au angajat prin contract sau să îi dea utilitatea pentru care s-au angajat, prin actul încheiat cu municipalitatea, își vor pierde dreptul de concesionare asupra terenului. Noua administrație băcăuană își dorește ca, în acest fel, să deblocheze destinația terenurilor virane de pe raza municipiului, pentru care există încheiate contracte de concesionare. Silvian Cortez, arhitectul șef al municipiului Bacău, a precizat că, în condițiile în care a expirat termenul prevăzut în autorizațiile de construcție pentru imobilele ce urmau să fie ridicate pe respectivele suprafețe, fără ca lucrările să înceapă măcar, beneficiarii își vor pierde dreptul de concesiune asupra terenului. Respectivele loturi ar urma să fie scoase din nou la licitație în vederea concesionării de către alți potențiali investitori care să prezinte garanții că le vor oferi destinația prevăzută în contract. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns