Cu ochii peste gard

O continuă schimbare…

* Pe urmele lui Demostene Botez la Moscova

Doru CIUCESCU

Demostene Botez, scriitor și ziarist, erou al muncii socialiste, laureat al Premiului de Stat, membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române, autorul volumului de poezie „Floarea Pămîntului”, în care a celebrat plictisul și tragicul provincial, nu ar fi intrat în atenția mea dacă nu ar fi scris „Prin U.R.S.S.”, un jurnal de călătorie publicat în anul 1962 sub egida Editurii Tineretului.
Am avut ocazia să vizitez Moscova după aproape două decenii de la trecerea pe acolo a maestrului ridicării în slăvi a realităților socialiste din țară sau din spațiul de activitate al Consiliul de Ajutor Economic Reciproc cu sediul la nici un kilometru depărtare de Kremlin. Cu intenția să urmez, în limita programului excursiei organizate de O.N.T., traseul parcurs de Demostene Botez, am ajuns la „Gasudarstvennîi Universalinîi Magazin” (Magazinul Universal de Stat), magazin despre care citisem deja în schița „G.U.M.”: „Vizitînd cu atenție <> -ul, poți să scrii tomuri întregi asupra superiorității orînduirii socialiste (…) E aici o expoziție permanentă a vieții multiple a unui mare popor în plin avînt”. Or, în anul 1979, o vitrină întreagă, care putea fi văzută de eventualii clienți aflați în Piața Roșie vecină, era ocupată exclusiv de cămăși fabricate la Brăila. Cum rămîne, atunci, cu superioritatea „unui mare popor în plin avînt”? Mai departe, laureatul Premiului de Stat se confesează: „E un adevărat muzeu acest magazin (…) E ușor de înțeles că am rămas înăuntru o jumătate de zi (…) După o vreme am plecat, firește. Dar de cîte ori nu ne-am întors? (…) Orice vedeam într-o zi: o uzină, un colhoz sau un muzeu, făceam ce făceam și dam o raită și pe la <>.” Frumos program turistic își făceau în timpul liber scriitorii români aflați în vizită la omologii lor moscoviți pe vremea lui Gheorghiu – Dej și a lui Hrușciov! în excursia aceea am cumpărat o bicicletă pentru copil, un aspirator – la dorința soției și un televizor mic, de bucătărie, tot la sugestia soției. Dar, iată ce a cumpărat Demostene Botez: „Fie că era radio, magnetofon sau televizor, îl despachetam în singurătatea odăii, dacă nu pentru a-l încerca, cel puțin pentru a mai pune mîna pe el și a-l studia mai atent”. Dacă nu a cumpărat bicicletă de copii și aspirator, să fi fost eroul muncii socialiste mai puțin familist decît mine? Sau, din considerente de etică socialistă, membrul corespondent al Academei fostei Republici Populare Române a preferat să nu menționeze toată lista de cumpărături?
Am vizitat și Kremlinul, pe care nici Demostene Botez nu a intenționat să-l ocolească și despre care a scris în schița „Kremlin”: „Dar Kremlinul (…) nu e numai Moscova. E Uniunea Sovietică, e creierul ei, forța ei conducătoare căci aici, în Marele Palat, e sediul Sovietului Suprem al U.R.S.S.”. Am văzut și eu că „în vîrful a cinci din cele douăzeci de turnuri, în anul 1937 s-a instalat cîte o gigantică stea de rubin, așezată pe rulmenți de bile speciale, astfel ca să se poată înturna ușor în direcția vîntului.” Dar, ceea ce n-a văzut sau nu a vrut să vadă maestrul ridicării în slăvi a realităților socialiste este spiritul religios al poporului rus. Iată o mostră: „Afară mă opresc în Piața Catedralelor, atît de plină de trecut, întrupări ale unor vremuri și mentalități pe care nu le mai înțeleg. Caut să le desprind cu totul de multiplele lor semnificații și să le privesc numai ca pe o victorie a mîinii omului, a setei lui de frumos și a cutezanței lui (…) Poporul rus, cu o covîrșitoare viață interioară, a fost stăpînit întotdeauna de gîndul de a săvîrși fapte mari”. Și atît. Nimic despre evlavia poporului rus… Halal!
Demostene Botez a fost cazat la hotelul „Leningrad”, despre care scrie: „Automobilul oprește în fața unui zgîrie – nori, în genul Casei Scînteii, însă cu 21 de etaje (…) Tot mobilierul, de la candelabre la picioarele fotoliilor și ale scaunelor din holuri, pînă la lămpile obișnuite din camere, e încărcat cu motive din bronz. A ridica, a muta din loc un fotoliu sau un scaun este o problemă pentru cel mai voinic om, atît de masive sînt picioarele lor din bronz”. Am văzut și eu hotelul „Leningrad”, dar pe dinafară și l-am confundat, în ignoranța mea, cu Universitatea „Lomonosov”. în schimb, autorul cărții „Prin U.R.S.S.” nu a dormit, dar nici măcar nu a vizitat hotelul „Sevastopol”, ridicat cu puțin timp în urmă de o societate de construcții din România, unde erau cazați turiștii români, parcă pentru a fi pedepsiți, atît de prost era finisajul: în baie tencuiala de pe tavan stătea să cadă, robineții aveau stratul de nichel în curs de exfoliere, multe plăci de faianță erau deja desprinse. Sînt curios cum ar fi reușit Demostene Botez să ridice în slăvi întrecerea socialistă care i-a animat pe constructorii hotelului „Sevastopol”.
în privința metroului moscovit sînt de acord cu afirmația din schița „Metroul”: „Cu cinci copeici (…) poți merge oriunde, oricît de mare ar fi distanța”. După două decenii intrarea în metrou era neschimbată! însă nu pot accepta alegația: „De obicei, subteranul evocă ceva morocănos, trist și inestetic. De asta nu scapă nici metroul din Paris (…) Numai pentru metroul din Moscova, asta nu-i adevărat”. Cît despre „Luna prieteniei” româno – sovietice sau „Trenul prieteniei” evocate de Demostene Botez în „Prin U.R.S.S.”, ele nu mai sînt de mult la modă. Dar, totul este în continuă schimbare. Spirala istoriei ne poate duce pe aceeași generatoare, însă pe un plan superior.
• muzeu, făceam ce făceam și dam o rai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!