CU OCHII PESTE GARD

Modern și rustic…

• cu avionul, de la Moscova la Kurgan

Doru CIUCESCU

Orice călător ajuns la aeroportul „Domodedovo” își amintește, cu siguranță, că Moscova este capitala unei țări imense, care înconjoară pe la nord întreg continentul asiatic, într-atît de mare este ponderea celor cu ochii parcă „mijiți”. în anul 1988 aeroportul „Domodedovo” era destinat, în special, pentru cursele interne, un fel de aeroportul „Băneasa”, dar la scară de cel puțin zece ori mai mare. Destinația zborurilor erau întinsele teritorii de peste munții Urali sau din jurul munților Caucaz.
Eram cu soția Ella și cu fiul meu Edy. Sosisem din București la aeroportul „Șeremetievo 2”, o construcție ultramodernă, unde plafonul era ornamentat cu țevi scurte din cupru, montate vertical unele lîngă celelalte, dînd impresia unei orgi imense de catedrală. Transferul la aeroportul „Domodedovo” îl făcusem cu un autocar la miezul nopții, cînd traficul rutier este redus, traversînd Moscova de la vest la est și trecînd chiar pe lîngă zidurile Kremlinului. A fost o plimbare de aproximativ 100 de kilometri pe bulevarde largi mărginite de blocuri masive sau de parcuri cu mesteceni. Era cu neputință de identificat ceva, doar turnurile și turlele de biserici ale Kremlinului mi-au dat impresia de „deja vue”. în 1979 vizitasem cubul de granit în care se găsește mumia lui Lenin, văzusem busturile din bronz de lîngă mormintele celor mai de seamă conducători ai Partidului Comunist din U.R.S.S. (căzuți în dizgrație), situate la umbra zidurilor Kremlinului. La un moment dat s-a deschis o piață largă, la capătul căreia se găsea o clădire intens luminată; era clădirea principală a aeroportului „Domodedovo”.
Dacă lumea din aeroportul „Șeremetievo 2” era destul de spilcuită, servea masa mai mult la restaurante sau cofetării, „Domodedovo” făcea impresia unei autogări din Romînia, unde călătorii, în marea lor majoritate, mîncau rustic, din pachet, pe ziare întinse pe unde se nimerea, chiar dacă se pătau fotografiile așa-numiților „ofițialnîie lițî” (conducătorii de partid și de stat). Chipul lui Gorbaciov se întrezărea printre resturi de pîine, oase de pește sau de alte vietăți, poate de ren, coji de pepene sau de rodii, sticle goale de vodcă sau pungi de plastic (în U.R.S.S. încă nu se produceau sticle de plastic, care în Occident umpleau de multă vreme pubelele) în care s-a cumpărat bere sau cvas proaspăt și rece de la tonetele din afara aeroportului. Era un dute-vino de grupuri eteroclite de etnii, de oameni îmbrăcați mai mult sau mai puțin popular, unii chiar cu șube din blănuri scumpe, poate din cochetărie sau din necesitate, pregătiți pentru aterizare în zonele subpolare, în ciuda faptului că la Moscova era destul de cald pentru un amurg de vară.
Urma să luăm un avion cu destinația Kurgan, dincolo de munții Urali. Cum Siberia era un obiectiv turistic minor, la „Domodedovo” trebuia să știi limba rusă ca să obții informații. Noroc că studiasem această limbă încă din clasa a IV-a. Ne-am așezat pe o bancă într-una din multele săli de așteptare. Auzeam vorbindu-se tare în limbi cu totul străine. Aș fi spus că este un Turn Babel al prieteniei popoarelor sovietice, dacă un copil armean nu s-ar fi certat cu un copil blond, strigînd la el ironic: „rus, rus, kukuruz”.
… Am ajuns la un terminal de unde urma să ne îndreptăm, cu un autobuz, spre avion. Un dispecer nevăzut anunța prin difuzoare pasagerii ca să se prezinte la ușă cu biletele în mînă. Mai era un sfert de oră și cursa noastră nu fusese anunțată; așa credeam noi. A fost o clipă de panică. Am insistat pe lîngă o angajată a aeroportului, care mi-a spus că avionul nostru este gata de zbor. Amabilă, a dat un telefon și o mașină mică ne-a dus la scara avionului, unde încă nu se terminase îmbarcarea. Norocul nostru că la „Domodedovo” nu se lucra în ritmuri stahanoviste. După noi au mai venit cîteva grupuri de pasageri.
… Avionul a plecat cu o oră întîrziere. Cu cît intram mai profund în Rusia, cu atît ritmul vieții cotidiene era mai puțin trepidant, lumea nu se grăbea, ca în Orient, de parcă nici n-ar fi auzit de eroismul și de abnegația în muncă ridicate în slăvi de propaganda socialistă. De altfel, în avion masa a fost servită tîrziu, gata – gata să aterizăm cu platoul cu mîncare în față.
… Am plecat la amiază din Moscova și, după trei ore de zbor spre est, am ajuns la Kurgan la ora șase după-amiaza; pierdusem alte trei ore datorită modificării fusului orar. Prin hublou am zărit clădirea principală a aeroportului din Kurgan, avînd dimensiunile celui din Bacău. Cînd am ieșit din răcoarea asigurată de instalația de climatizare a avionului am avut neplăcuta surpriză să respir un aer sufocant, care, cum aveam să aflu mai tîrziu, avea temperatura de 40 de grade la umbră. Siberia ne primise altfel decît ne așteptam. Iar surprizele au fost multe, mai ales din partea așa-zișilor constructori ai comunismului, „conștienți de măreția operei pe care o desfășoară”, ca să îl mai citez o dată pe Demostene Botez.a cu neputință de identificat ceva, doar turnurile și turlele de biserici ale Kremlin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!